„Este, dacă vreţi, rodul unei politici pe care am început-o în această primăvară, în raport cu interesele şi aspiraţiile dumneavoastră legitime, de altfel. Sunt sigur că ştiţi deja temele pe care le vom dezbate împreună cu guvernul în acest mediu pe care astăzi îl oficializăm, că vorbim de o nouă Lege a tineretului, că vorbim de o nouă Strategie Naţională pentru Tineret 2021-2027, fie că vorbim de adaptarea, de exemplu, a şcolii la piaţa forţei de muncă şi, bineînţeles, şi apoi, adaptarea pieţei forţei de muncă la noile forme de angajare a tinerilor, la soluţii pentru modernizarea educaţiei, la modernizarea programelor de finanţare ale statului pentru tineri şi multe alte lucruri care vor, practic, vor genera acest dialog pe care, vă spun sincer, nu mi-l doresc a-l purta doar la nivel central. Ar fi extraordinar dacă am putea să introducem acest mecanism decizional şi de consultare până la nivelul autorităţilor locale.
Toate comunităţile, până la urmă, au nevoie de aportul vostru şi evident că puteţi contribui la acest lucru în această formă de dialog. Fiţi creativi, fiţi activi, luptaţi, negociaţi, poate, chiar cu instituţiile, pentru interesele voastre şi bineînţeles, pentru generaţia dumneavoastră”, a declarat Ionuţ Stroe, marţi, la Consiliul Naţional pentru Tineret.
Tinerii sunt un element important
În același timp, ministrul Tineretului şi Sportului le-a transmis colegilor din ministere şi administraţia publică centrală să îi aibă alături pe tineri în procesul de elaborare a politicilor publice.
„Mi-aş permite să-i îndemn pe toţi reprezentanţii şi colegii noştri din cadrul instituţiilor publice, ale administraţiilor publice centrale, ale ministerelor, să îi aibă alături pe tineri în tot ceea ce fac, în toate politicile pe care le fac, pentru că, în mod inevitabil, în orice fel de domeniu, acestea sunt relevate în raport cu viaţa tinerilor, atât în prezent, dar mai ales în viitor. Evident că această cale prin care ne vom atinge obiectivul dorit, acela de a limita migraţia acestei generaţii în afara ţării, este, evident, să-i ascultăm mai mult, să-i transformăm pe tineri în parteneri în acţiunea instituţională şi bineînţeles în felul ăsta să reuşim să-i integrăm în viaţa socială, în viaţa economică a acestei ţări, a României. Cel mai sincer mesaj pe care aş putea să-l transmit astăzi, dragi tineri, pentru a vă convinge, bineînţeles, să rămâneţi acasă, este că această societate, această ţară are nevoie de voi. Instituţiile statului român au nevoie de tineri”, a declarat Stroe.
Totodată, el a ținut să le ureze bun venit la „masa deciziilor Guvernului” reprezentanţilor în Consiliului Naţional pentru Tineret.
„Eu sunt ferm convins că veţi acţiona responsabil, veţi fi foarte activi. Sunt foarte convins că veţi prelua parte din iniţiative, pentru că cele mai bune idei, de multe ori, au venit de la voi. Sunt sigur că veţi fi şi critici, este absolut normal să se întâmple acest lucru, şi sunt ferm convins că veţi vorbi, cu ghilimele, ‘pe bune’ despre soluţiile pe care pe care voi le consideraţi a fi oportune în raport cu viitorul vostru în această ţară. Pentru că voi sunteţi viitorul şi bineînţeles, viitorul vă aparţine”, a mai declarat Stroe.