România prezintă toate condițiile pentru ca în acest an Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) să fie încheiat, a declarat, joi, ministrul Justiției, Florin Iordache.
"Am prezentat obiectivele de la care a plecat România în 2006 și am arătat că România și-a îndeplinit acele condiționalități", a declarat Florin Iordache la finalul întrevederii pe care a avut la Ministerul Justiției cu o delegație a Comisiei Europene condusă de secretarul general adjunct al CE, Paraskevi Michou.
"Am arătat că România a făcut pași importanți și a consolidat instituții importante care garantează că în acest moment statul de drept este foarte important în România. Am arătat că România, în parteneriat cu Comisia, a consolidat instituții importante. Și, din punctul nostru de vedere, atât timp cât toate aceste condiționalități au fost îndeplinite (…)în condițiile în care toate aceste obiective, pe care, iată, România le-a avut în față în 10 ani de activitate, le-am îndeplinit, în acest moment România prezintă toate condițiile pentru ca acest Mecanism, în acest an, să poată fi încheiat", a mai spus Iordache.
Ministrul Justiției a adăugat că MCV a fost funcțional și a arătat progresele pe care România le-a înregistrat an de an în domeniul justiției.
"Acest Mecanism, care a fost funcțional și care a arătat, de la an la an, progresele pe care România le-a făcut, demonstrează că în acest moment România prezintă garanții suficiente că toate autoritățile care vizează domeniul juridic din România funcționează în condiții foarte bune. Atât timp cât avem o legislație coerentă, atât timp cât avem niște instituții bune și care funcționează independent, opiniile pro sau contra le respect, dar nu pot să le comentez.(…) Noi trebuie să spunem ca stat că România îndeplinește în acest moment toate condițiile și toate condiționalitățile pentru a fi ridicat Mecanismul de Verificare și Cooperare", a declarat Iordache, întrebat cum comentează declarațiile procurorului general Augustin Lazăr, potrivit cărora MCV ar trebui păstrat pentru politicieni.
Ministrul Justiției a precizat că delegația CE va avea în continuare întâlniri cu reprezentanți ai PÎCCJ, ÎCCJ, CSM, cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene și cu parlamentari.
"Mi-a afirmat (secretarul general adjunct al CE — n.r.) că România a făcut pași importanți, că, fără îndoială, și declarația președintelui Juncker că până în 2019 ar trebui ridicat MCV este un lucru asumat. Ceea ce am spus eu, nu trebuie să ajungem până-n 2019, e că atât raportul acesta preliminar, cât ceea ce se va întâmpla mai departe la Comisie să confirme faptul că în România sistemul de drept e consolidat, în România avem un stat de drept funcțional și destul de multe garanții ca să nu mai existe necesitatea funcționării în continuare a acestui Mecanism de Cooperare și Verificare", a spus Iordache.
Întrebat dacă păstrarea MCV încurcă România în calea aderării la Schengen, ministrul Justiției a spus: "Este și o condiționalitate (…), dar ne încurcă la modul în care el a fost pornit pentru ceva, pentru anumite condiționalități și dacă România și-a îndeplinit toate sarcinile pe care le-a avut în vedere este anormal ca acest Mecanism să fie în continuare și numai în România".
AGERPRES