Apple a lansat astăzi iPad2 pe plan internaţional şi deşi România nu se află pe lista celor 26 de ţări, tableta este disponibilă la eMAG, cel mai mare magazin online de la noi.
“Prima tranşa de stoc de 80 de bucăţi a sosit de câteva ore şi va fi livrată începând de mâine, strict în ordinea înscrierii in lista de aşteptare. Cei care s-au înscris în această listă vor fi anunţaţi personal de procedura prin care pot confirma comanda”, se arată pe blogul oficial al magazinului online.
La eMAG se găsesc doar modelele Wi-Fi, de 16 GB, 32GB şi 64 GB, atât în varianta pe alb, câ şi pe negru. Modelul de 16 GB are un preţ de 2.500 de lei, cel de 32 GB costă 3.099 lei, iar vârful de gamă de 64 de GB are un preţ de 3.600 de lei.
“Stocurile sunt şi vor fi foarte limitate în perioada următoare din cauza cererii uriaşe la nivel global, dar vom încerca să aducem cât mai repede noi tranşe de stoc. Următorul transport este program pentru 4 aprilie. Din păcate versiunile cu conectivitate 3G nu sunt încă disponibile,” conform blogului eMAG.
iPad 2 este mai subţire cu 33% şi mai uşor cu 15% decât vechea generaţie. Apple a echipat iPad 2 cu un nou procesor, A5, dual core, care se laudă cu o viteză dublă şi o grafică de nouă ori mai rapidă. Ecranul a rămas acelaşi, în plus fiind adăugate două camere foto, una pe faţă şi alta pe spatele tabletei, care permit utilizatorilor să efectueze videoconferinţe prin intermediul funcţiei FaceTime.
Bateria asigură o autonomie de zece ore, iar noul sistem de operare iOS4.3 permite o navigare mai rapidă pe internet prin intermediul navigatorului Safari. În rest, sistemul de operare nu aduce mari inovaţii. La capitolul minusuri pot fi trecute lipsa unui port USB, a unui slot card, pentru extinderea capacităţii de stocare, şi memoria RAM, a cărei capacitate nu a fost dezvăluită.
În SUA, cel mai ieftin model cu spaţiu de stocare de 16 GB costă 499 de dolari, iar cel mai scump model cu suport ¬Wi-Fi, 3G şi spaţiu de stocare de 64 de GB costă 829 de dolari.
iPad 2 a ajuns în România
25 martie 2011, 13:26
Ultima modificare în 25 martie 2011, 15:26
iPad 2, cea mai nouă tabletă de internet a americanilor de la Apple, a ajuns şi în ţara noastră, cel mai ieftin model având un preţ de 2.500 de lei.
Etichete:
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Un iPhone 4 a rezistat unei căzături de la peste 300 de metri
- Câştigul mediu lunar pe salariat la SNR este de peste 4.000 lei, în 2011
- Dispozitiv de încărcare wireless de la LG
- eMAG lansează versiunea pentru mobil a site-ului
- Google aniversează 137 de ani de la naşterea lui Harry Houdini
- Cosmote oferă de trei ori mai multe minute la cartela Frog
- Ce alegi dintre Firefox 4 şi Internet Explorer 9?
- Apple îl pierde pe omul din spatele sistemelor de operare pentru Mac
- Samsung a lansat cele mai subţiri tablete din lume
- Crysis 2 va fi lansat, vineri, în ţara noastră