Cei care nu au avut ocazia să urmărească în direct lansarea tabletei de Internet iPad nu trebuie să aibă regrete, un utilizator de Youtube a capturat, într-un filmuleţ de 3 minute, esenţa întregului eveniment.
„iPad Keynote in less than 180 Seconds: Incredible, Beautiful, Amazing!”, aceasta este denumirea clipului care surprinde elementele cheie ale prezentării Apple din 27 ianuarie din San Francisco. Clipul ocupă locul 1 în Top 20 Viral Videos realizat de viralvideochart.com şi are peste 335.000 de vizualizări şi 730 de comentarii pe YouTube.
Fanii Apple sunt obişnuiţi cu discursul lui Steve Jobs şi al invitaţilor săi, majoritatea produselor Apple fiind descrise de aceştia ca incredibile şi uimitoare, ceilalţi se pot amuza urmărind clipul de mai jos.