Americanii de la Apple ar putea întâmpina dificultăţi în comericialzarea recent lansatei tablete de Internet, iPad, acest nume fiind folosit deja în Europa de către o companie italo-franceză.

Grupul italo-francez STMicroelectronics deţine din anul 2001 în Uniunea Europeană marca „IPAD”, omonimă cu tableta iPad lansată miercuri de Apple, potrivit ziarului francez La Tribune, citat de Bloomberg.

STMicro exploatează marca IPAD din 2001, denumind astfel o tehonologie care integrează mai multe funcţii necesare telefoanelor mobile într-un singur microcip, potrivit site-ului companiei.

Compania italo-franceză, înregistrată în Olanda şi Elveţia, cu sedii în Dallas, Texas, Shanghai şi alte mari centre de afaceri din lume, este singurul furnizor cunoscut de accelerometre pentru telefoanele Apple iPhone 3G, potrivit unui studiu din 2008 al firmei iSupply, scrie La Tribune.

Denumirea produselor, o problemă obişnuită la Apple

După lansarea în 2007 a telefoanelor iPhone, Apple s-a văzut nevoită să încheie un acord cu grupul Cisco, care deţinea această marcă încă din 1996, aminteşte publicaţia franceză. Cele două companii au convenit să folosească în comun marca, însă o parte semnificativă a contractului nu a fost făcută publică.

Denumirea „iPad” ar putea declanşa, totodată, o dispută între Apple şi grupul japonez Fujitsu, care a depus în 2003 o cerere de înregistrare a acestei mărci la Biroul pentru Patente şi Mărci Înregistrate din Statele Unite, potrivit Bloomberg, care citează site-ul instituţiei de stat. Conform legii, Apple trebuie să depună o contestaţie la această cerere până pe 28 februarie.

„Cred că trebuie să discute cu noi, nu am comunicat direct cu Apple până acum. Au încercat de mai multe ori să se opună înregistrării mărcii, acum înţelegem de ce”, a declarat unul dintre avocaţii Fujitsu.

SURSA: Mediafax