Se va dovedi câștigător iPhone 16 pentru Apple

Apple a prezentat lumii cea mai nouă versiune a dispozitivului său emblematic, iPhone 16, ce poate fi considerat pariul prin care compania își propune să-și crească vânzările prin atragerea consumatorilor cu upgrade-uri hardware modeste și tehnologie AI încă aflată în dezvoltare, subliniază Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB, companie de investiții pe bursele internaționale.

Directorul executiv Tim Cook a prezentat noul smartphone – alături de ceasuri și căști AirPods – în cadrul unui eveniment desfășurat luni, care a fost guvernat de promisiunea inteligenței artificiale. Prezentarea noului iPhone 16 a fost piesa centrală a evenimentului, deși compania a venit cu schimbări relativ minore la aspectul și caracteristicile hardware ale dispozitivului.

Însă noile servicii legate de inteligența artificială (AI) au stârnit cel mai mare entuziasm în rândul consumatorilor. Deși nu se așteaptă încă să poată egala celelalte instrumente actuale, cum ar fi ChatGPT, Apple va încerca să demonstreze că va deveni, de asemenea, un jucător important în sectorul inteligenței artificiale generative. Cu toate acestea, Apple Intelligence s-a confruntat cu numeroase întârzieri, multe caracteristici cheie urmând să apară abia anul viitor.

Apple încearcă să recupereze teren în lumea inteligenței artificiale generative, unde colegii din domeniul tehnologiei, precum Google al Alphabet și Microsoft deja au făcut pași mari. Prezentarea s-a dorit a fi, în parte, și un manifest în fața consumatorilor și a Wall Street, prin care era subliniat faptul că Apple ar trebui să fie luată în serios în domeniul inteligenței artificiale, explică analistul XTB România.

Cum poate contribui AI la creșterea vânzărilor Apple?

Noul iPhone 16 are potențialul de a stimula cererea deja stagnantă de smartphone-uri, după aproape trei ani de vânzări aproape plate, în mare parte determinată de necesitatea de a actualiza dispozitivele vândute în urmă cu 3 și 4 ani, explică analistul financiar al XTB România.

Se estimează că vânzările ar putea crește cu 5%, până la aproximativ 235 de milioane. Numărul de dispozitive mai vechi va fi, totuși, cel mai mare motor al vânzărilor și în următoarea perioadă, deoarece setul de instrumente AI al Apple Intelligence va avea un impact mai mare în 2026.

La rândul ei, China este încă un mister pentru vânzările Apple, deoarece are potențialul de a distorsiona cifra de vânzări cu 3-5%, într-un fel sau altul, reprezentând aproximativ 25% din baza instalată de iPhone.

Ca și în anul fiscal 2024, ne putem aștepta la o deschidere mai mare a consumatorilor față de variantele Pro și Pro Max în anul fiscal 2025, deoarece aceste dispozitive au caracteristici mult mai bune decât modelul de bază.

Este posibil ca în timp ce vânzările unitare de iPhone să crească cu aproximativ 5% anul viitor, cererea pentru modelele Pro să fie de aproximativ 7-9%. O cameră superioară pe modelul Pro este, adesea, catalizatorul care îi determină pe consumatori să se orienteze către acest dispozitiv în detrimentul telefonului entry-level, punctează Radu Puiu.

Cât de mult ajută iPhone 16 acțiunile Apple?

Una dintre cele mai valoroase companii din lume s-a aflat într-o stare de fluctuație încă din prima parte a anului, când Apple a pierdut 15%, fiind afectată de vânzări slabe și de restricții în China.

Cu toate acestea, de la minimele din aprilie, Apple a urcat cu peste 40%, atingând un nou maxim istoric în iulie, la 236 de dolari pe acțiune. Acțiunile companiei se tranzacționau cu 7% sub aceste niveluri înaintea evenimentului de luni seară, dar cererea de comenzi în zilele următoare prezentării le-ar putea „împinge” din nou către maxime.

Chiar și așa, va trebui probabil să așteptăm prezentările din trimestrele următoare pentru a vedea impactul iPhone 16 asupra vânzărilor. Acțiunile Apple au pierdut mai mult de 1,5% în timpul evenimentului, dar și-au revenit ulterior, închizând sesiunea aproape plat, explică Radu Puiu.

Acest tip de reacție lipsită de interes este destul de tipică în timpul prezentărilor Apple. Cele mai multe caracteristici noi sunt raportate înainte de conferințe, drept urmare, la prezentarea de luni au existat puține elemente-surpriză.

Cât de importante sunt vânzările de iPhone?

Vânzările de iPhone reprezintă mai mult de jumătate din veniturile Apple. În ciuda noilor lansări, piața smartphone-urilor are o pondere decisivă în rezultatele companiei, mai ales după scăderea vânzărilor de computere Mac (7,7%) și iPad-uri (7,4%) care, deși rămân relevante, au înregistrat mai multe scăderi.

În acest scenariu, nu trebuie uitată ponderea veniturilor digitale, care în ultimii ani a devenit una dintre principalele surse de creștere pentru Apple. În ultimul trimestru, vânzările Apple numai din serviciile digitale au atins 24,2 miliarde de dolari, mai mult decât veniturile combinate ale Adobe, Airbnb, Netflix, Palantir, Spotify, Zoom și X al lui Elon Musk, explică analistul financiar din cadrul XTB România.