Compania americană Apple a anunţat că a vândut 1,7 milioane de terminale iPhone 4 în primele trei zile de comercializare.
„Acesta este cea mai de succes lansare din istoria Apple. Ne cerem scuze clienţilor care nu au reuşit să intre în posesia unui exemplar din cauza epuizării stocului”, a declarat Steve Jobs, CEO Apple.
Analiştii de la Bloomerg estimau că Apple va vinde peste un milion de telefoane iPhone 4 în prima zi de lansare.
iPhone 4 este mult mai popular decât tableta de Internet iPad. Apple a vândut un milion de iPad-uri în 28 de zile şi a avut nevoie de 59 de zile pentru a vinde două milioane de unităţi. Tableta de Internet a trecut pragul de 3 milioane de unităţi vândute după aproximativ 80 de zile.
Apple a vândut în al doilea trimestru al acestui an 8,75 milioane de terminale iPhone.
SURSA: TechCrunch