Telefonul mobil iPhone 4 alb este mai gros cu 0,2 mm decât modelul negru, au descoperit cei de la MacRumors.
iPhone 4 alb este mai gros, însă nu se ştie exact de ce. Cei de la MacRumors iau în considerare aplicarea unui strat de protecţie împotriva razelor solare. Deoarece iPhone 4 alb este mai gros, unele carcase nu pot fi folosite.
Noul iPhone este disponibil în variantă de 16 GB dar şi de 32 GB. iPhone-ul alb trebuia să fie pus în circulaţie din iunie 2010, în acelaşi timp cu versiunea neagră, dar compania a fost obligată să amâne lansarea modelului alb de mai multe ori, din cauza faptului că a fost mult mai dificil de realizat.
Noul gadget poate fi cumpărat din magazinele de specialitate din Marea Britanie, SUA, Hong Kong, Austria, Australia, Belgia, Canada, China, Cehia, Danemarca, Finlanda, Germania şi Franţa.
Apple a vândut peste 18,7 milioane de terminale iPhone în primul trimestru al acestui an, conform datelor IDC.