Laura Codruța Kovesi ar putea candida la alegerile prezidențiale din acest an. Această variantă a fost îndelung discutată marți seara la Antena 3.

Dezbaterea a început de la o declarație făcută de liderul UDMR, Kelemen Hunor, care a susținut că Laura Codruța Kovesi va candida la prezidențiale, în cazul în care aceasta nu se duce procuror-șef. Planul a susținuit acesta ar fi unul vechi de peste un an de zile.

“Urmează alegerile prezidenţiale în iarnă şi nimeni nu va ieşi din tranşă. USR-ul va avea candidat, PNL-ul are deja candidat anunţat, la PSD-ALDE nu are dar dorinţa există. Şi cine intră în turul 2. Iohannis are prima şansă, dar cu cine? Tăriceanu? Dacă intră cu PSD-ul. Dar USR-ul va avea un candidat. Vine Kovesi? Va candida Kovesi dacă nu se duce procuror-şef european? Sigur că va candida. Că de doi ani de zile se pregăteşte, se construieşte imaginea lui Kovesi. USR-ul trebuie să aibă un candidat, mai ales dacă scoate un rezultat bun la europarlamentare. E o logică elementară din punct de vedere politic”, a spus președintele UDMR, conform adevarul.ro.

Această ipoteză modifică balanța de putere pe scena politică actuală.

„Mai sunt destule luni iar în România nu sunt lucrurile previzibile (…). Cred că nici Kovesi nu știe dacă vine sau nu. Se mai așteaptă chestiunea cu procurorul șef european. Unde lucrurile sunt încurcate, vin alegerile… Unii dintre marii săi susținători s-ar putea să nu mai fie la fel de mari. Până la alegerile prezidenț’iale mai este destul timp dar imposibil nu este să candideze Kovesi. Nu știu însă dacă Dacian Cioloș își dorește să fie președinte, în ultima sa apariție publică părea că se pregătește pentru candidatura la prezidențiale”, a comentat, la Antena 3, analistul politic, Bogdan Ficeac.