Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a declarat luni, 24 ianuarie, că Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost sancționat cu o amendă de 1.000 pentru a treia oară deoarece a încălcat regulile de carantinare COVID-19. Deși acesta ar fi trebuit să stea izolat la domiciliu printr-o măsură dispusă la sfârşitul săptămânii trecute de Direcţia de Sănătate Publică.
„Astăzi, în jurul orei 14,25, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au identificat un bărbat, de 66 de ani, care se afla în interiorul unui imobil din municipiul Constanţa, participând la un eveniment, deşi pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
Luni, 24 ianuarie, Arhiepiscopul Teodosie a fost amendat pentru a treia oară după ce a participat la o conferinţă desfăşurată la Centrul Eparhial Tomis din Constanţa. De dimineață, acesta a fost sancţionat contravenţional de două ori pentru nerespectarea carantinei (fiecare amendă valorând 1.000 de lei) după ce a participat la o slujbă în Catedrala Arhiepiscopiei după un eveniment public dedicat Unirii Principatelor Române.
„E absurd să fii amendat fără să fii vinovat”
„E absurd să fii amendat fără să fii vinovat”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului.
„Amenzile date IPS Teodosie sunt ilegale. Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP București a sosit în mail-ul personal al IPS astăzi, 24 ianuarie 2022, în jurul orei 13.00. Aceasta i-a fost adusă la cunoștință în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care IPS participa.
În măsura în care amenzile date IPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoștință a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate”, a transmis, luni, 24 ianuarie, biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului.
Arhiepiscopul Teodosie refuză să se vaccineze împotriva COVID-19
Pe 21 decembrie 2021, Arhiepiscopul Tomisului a declarat că nu a înţeles de ce s-a prelungit starea de urgență, susținând că decizia autorităților române este nejustificată. De asemenea, acesta a spus că refuză să slujească cu mască de protecție și că nu se va vaccina împotriva COVID-19 nici în 2022 deoarece are alergie, conform agerpres.ro.