‘Negocierile cu Moscova se vor referi în primul rând la cooperarea militară, pentru că Irakul încearcă să îşi diversifice sursele de armament pentru dotarea forţelor sale’, notează Elaph, citându-l pe purtătorul de cuvânt al guvernului irakian.
Valoarea totală a contractelor ce vor fi discutate în timpul vizitei de trei zile a delegaţiei irakiene poate ajunge la 5 miliarde de dolari, mai scrie cotidianul.
Din delegaţia irakiană vor face parte ministerul interimar al apărării, Saadun ad-Dulaimi, ministrul de finanţe, Rafia al-Issawi, ministrul petrolului, Abdel-Karim al-Louaybi, ministrul electricităţii, Abdel-Kerim Aftan, ministrul industriei şi minelor, Ahmed al-Karbouli, alţi responsabili guvernamentali şi membri ai parlamentului.
Potrivit experţilor, în timpul vizitei la Moscova, Nouri al-Maliki ar putea propune un plan irakian de rezolvare a crizei siriene.
Elaph mai scrie că primul ministru irakian doreşte să îl întâlnească şi pe preşedintele Vladimir Putin, dar autorităţile ruse nu au comentat deocamdată această informaţie.
SURSA: Agerpres