Iranul a dat lovitura! A descoperit un nou zăcământ de țiței

Iranul a descoperit un nou zăcământ, cu rezerve de 53 de miliarde de barili de ţiţei, în sud-vestul ţării, a anunţat duminică preşedintele Hassan Rouhani la postul naţional de televiziune, transmit Press Association şi Reuters.

„În pofida sancţiunilor americane, angajaţii companiei naţionale iraniene de petrol au găsit un zăcământ cu rezerve de 53 de miliarde de barili de ţiţei”. Zăcământul se întinde pe o suprafaţă de 2.400 metri pătraţi şi se află în provincia Khuzestan, bogată în ţiţei, a declarat şeful statului iranian.

Iranul este pe locul patru în lume în privinţa rezervelor de ţiţei, şi pe locul doi în privinţa rezervelor de gaze naturale, conform datelor Administraţiei pentru Informaţii Energetice din SUA (EIA).

Descoperirea ar putea majora cu o treime rezervele dovedite ale ţării cu o treime, estimate la 157 de miliarde de barili de ţiţei, şi ar putea deveni al doilea mare zăcământ al Iranului după Ahvaz, care conţine 65 de miliarde de barili de ţiţei.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului se tranzacţiona vineri la aproximativ 62,51 de dolari, în scădere faţă de nivelul de vârf din 2019, de 75 de dolari