Iranul, avertisment fără precedent pentru Israel. Țara amenință cu rachete

Sursă: Dreamstime

Statele Unite ale Americii sunt amenințate de Iran, țara subliniind că o nouă ordine mondială este pe care să înceapă. Pe lista celor vizați de Iran se află și Israelul, țară care a fost amenințată cu rachete.

Iranul, avertisment fără precedent pentru Israel. Țara amenință cu rachete

Comandantul șef al Corpului Gărzilor Revoluționare Iraniene, Hossein Salami, a declarat că sancțiunile impuse de Statele Unite ale Americii a făcut ca acest Corp să se întărească ”în toate felurile”. El a mai spus că inamicii Iranului, printre care se află Israelul și SUA, au o așa zică dată de expirare, precizând că o nouă ordine mondială este pe cale să înceapă, notează publicația Tasmin.

Presa iraniană mai notează că Hossein Salami le-a spus soldaților din Corpul Gărzilor Revoluționare Iraniene din sud-vestul țării că un avertisment a fost emis către statul evreu, avertisment în care a fost adăugată o perspectivă asupra abordării iraniene a negocierii cu privire la sancțiuni impuse de Statele Unite ale Americii.

De asemenea, comandantul șef al Corpului Gărzilor Revoluționare Iraniene a venit și cu o amenințară directă la adresa Israelului și spune că acesta va trebui să ”suporte gustul amar al rachetelor dacă nu este atent”.

”Inamicii se retrag treptat și politicile lor nu mai sunt eficiente. Am intrat într-o nouă eră. Soarele a apus asupra puterilor malefice. Secolul precedent a fost scris de dușmani și de occidentali. A fost secolul captivității și sclaviei musulmanilor, al ignoranței moderne, al unei lumi bipolare în care Occidentul este avansat și noi suntem înapoiați și dependenți de ceilalți. Nu ținem doar înmormântări pentru martirii noștri, ci și îi și răzbunăm imediat”, a declarat acesta, potrivit JPost.

Israelul se teme de furia Federației Ruse

În timp ce un important oficial din serviciile de informații ale Ucrainei spune că nu înțelege de ce țării i s-a refuzat vânzarea programului de spionaj Pegasus, Israelul spune că nu își dorește să agite spiritele cu Rusia și să strice relația dintre serviciile de informații ale celor două țări.

Concret, Israelul consideră că ca va vinde acest program Ucrainei, atunci Rusia ar percepe mișcarea ca o agresiune la adresa serviciilor secrete rusești. De asemenea, Estonia nu are nici ea acordul pentru a folosi programul Pegasus.

Pe de altă parte, Israelul a refuzat să vândă Ucrainei, anul trecut, și sistemul său de apărare aeriană Iron Dome.

De asemenea, premierul Israelului, Naftali Bennett, spune că ”Israelul este generos și sensibil față de Ucraina în timp ce își echilibrează propriile interese”, după ce președintele Volodimir Zelenski a criticat că țara pentru că vrea să medieze conflictul fără a lua partea niciunei țări.