Conflictul cu Iranul este un joc al nervilor continuu și complex pentru care e nevoie de răbdare și determinare. Iar în acest caz, Washingtonul trebuie să se bazeze pe instrumentele soft power, cu excepția cazului în care nu există cu adevărat altă opțiune, arată o analiză NationalInterest.
Donald Trump a cerut consilierilor săi să examineze opțiunile unor atacuri aeriene împotriva instalațiilor nucleare principale a Iranului, a informat recent New York Times. Reuniunea a avut loc după ce inspectorii au raportat o creștere semnificativă a stocului de materiale nucleare din țară.
Consilierii-cheie ai lui Trump ar fi avertizat asupra posibilității escaladării rapide într-un conflict regional. Acordul nuclear iranian (JCPOA) a fost rezultatul unor negocieri ample, întrucât încălcările e către Teheran a angajamentelor sale în temeiul Tratatului de neproliferare nucleară deveniseră evidente. Activitățile de îmbogățire nucleară ale Iranului au fost sever restricționate timp de zece ani, determinându-l să renunțe la întregul stoc de uraniu mediu îmbogățit, precum și la 98% din stocurile de uraniu slab îmbogățit.
La 8 mai 2018, Administrația Trump și-a anunțat retragerea din JCPOA și a impus sancțiuni. Iranul a continuat să respecte restricțiile până în iulie 2019, dar, după uciderea generalului Qassem Soleimani de către administrația Trump în ianuarie 2020, Teheranul a decis să respingă toate limitările programului său nuclear. Asta nu înseamnă că Iranul va construi o armă nucleară.
Rămâne angajat în a fi un stat non-nuclear în temeiul tratatului de neproliferare, iar dezvoltarea nucleară atrage după sine tot felul de repercusiuni, inclusiv pierderea oricărei cooperări tehnologice cu Rusia, orice acces la piața internațională a uraniului și transformarea Iranului într-o țintă explicită pentru atacurile americane și israeliene.
Dar, așa cum ar fi arătat consilierii lui Trump, riscurile unor acțiuni militare împotriva Iranului sunt foarte mari. Nu există niciun temei în Dreptul Internațional pentru a utiliza forța militară împotriva unei țări doar pentru că are un program nuclear. Nu există nicio perspectivă ca în acest caz Consiliul de Securitate al ONU să aprobe acțiuni militare împotriva Iranului. Iar posibilitatea ca Statele Unite să se angajeze într-o altă intervenție militară, care va fi sigur interpretată drept o nouă sifare a Dreptului Internațional, va avea consecințe mari asupra poziției SUA și a sistemului internațional în ansamblu.
Trump nu este primul președinte american care a luat în calcul utilizarea acțiunilor militare împotriva programului nuclear al Iranului, dar șefii militari au fost întotdeauna clari că un atac aerian, de unul singur, nu ar putea să-și atingă obiectivul. S-ar putea ca scopul principal al ideii lui Trump pentru un atac militar să fie acela de a împiedica viitoarea administrație Biden să reactiveze acordul nuclear.
Cel mai important în acest moment este ca obiectivul strategic al politicii SUA să fie acela de a determina Iranul să acționeze în cadrul statului de drept atât pe plan intern, cât și în politica sa externă, ceea ce implică renunțarea la amenințările militare și a terorismului ca instrumente ale diplomației.