Patru mari concerne petroliere au decis să se conformeze noului set de sancţiuni împotriva Iranului, încetându-şi activităţile cu această ţară, s-a anunţat joi seara la Washington, ceea ce înseamnă o repoziţionare a mediilor de afaceri faţă de Teheran, bănuit de Occident că îşi ascunde ambiţiile militare nucleare sub masca unui program atomic civil, informează AFP.

Grupul francez Total, cel anglo-american Shell, Statoil, norvegian, şi concernul italian Eni au promis ‘lichidarea investiţiilor lor’ şi renunţarea la ‘orice nouă activitate în sectorul energetic în Iran’, a indicat James Steinberg, numărul doi al diplomaţiei americane, salutând această iniţiativă.

Respectivele companii au evitat astfel plasarea sub incidenţa sancţiunilor anunţate de SUA împotriva întreprinderilor străine cu afaceri în Iran, iar Departamentul de Stat a iniţiat anchete împotriva altor firme care nu au luat asemenea angajamente.

Statele Unite ale Americii acuză Iranul, al patrulea producător mondial de ţiţei, că-şi finanţează programul nuclear cu venituri obţinute din sectorul energetic.

În iulie, preşedintele Barack Obama a promulgat o lege completând Rezoluţia 1929 a ONU, care impune noi sancţiuni împotriva Iranului, cu scopul de a obliga această ţară să dea dovadă de transparenţă în legătură cu programul său nuclear.

Conform aceluiaşi diplomat american, sancţiunile antiiraniene au ‘un impact din ce în ce mai puternic în Iran’, în special în domeniile financiar şi cel al transporturilor.

Joi, mass-media nipone au indicat că grupul petrolier japonez Inpex va înceta exploatarea celui mai mare zăcământ petrolifer din Iran, pentru a evita posibile sancţiuni.

Cele patru cetăţi petroliere sunt pe punctul de a se retrage din Iran, iar alte mari concerne energetice şi-au conservat activităţile în Iran.

În luna iunie, Total, Shell, Tupras /turc/, Reliance /indian/ şi Independent Petroleum Group /kuweitian/ au decis să-şi suspende livrările de produse petroliere rafinate în Iran, conform unei liste publicate joi de Departamentul de Stat.

Shell British Petroleum au încetat vânzarea de kerosen companiei Iran Air.

În august, Iranul a anunţat abandonarea a două proiecte de producere a gazului natural lichefiat, implicând Total şi Shell.

Total continuă să cumpere ţiţei iranian, atât timp cât acest lucru este permis, a precizat un purtător de cuvânt al concernului francez.

Riscul de a fi trecute pe ‘lista neagră’ de către SUA sau de alte state a determinat o serie de întreprinderi în domeniu să pareze anticipat asemenea sancţiuni, între acestea aflându-se Vitol /elveţian/, Glencore şi Trafigura, care în martie 2010 au încetat furnizarea de petrol Iranului, fiind urmate în aprilie de gigantul petrolier rus Lukoil.

Iranul nu dispune de suficiente rafinării, motiv pentru care este nevoit să importe benzină şi alte produse petroliere rafinate.

Astfel de iniţiative au inspirat decizia marelui constructor de automobile nipon Toyota, care a luat în calcul impactul asupra exportului de autovehicule în SUA şi a devansat sancţiunile japoneze, suspendând de la 11 august exportul de maşini Toyota în Iran.

”Majoritatea marilor întreprinderi occidentale au ajuns la concluzia că afacerile cu Iranul produc mai multe inconvenienţe decât avantaje’, a rezumat pentru AFP Karim Sadjadpour, de la fundaţia Carnegie.

Joseph Cirincione, un expert în domeniul neproliferării de la Ploughshares Fund, consideră că, potrivit tuturor aparenţelor, această strategie funcţionează, insistând pentru reluarea în toamna acestui an a negocierilor Iran-marile puteri, legate de programul nuclear iranian.

SURSA: Agerpres