Reprezentantul iranian la ONU a făcut apel vineri la comunitatea internaţională să respingă armele nucleare şi să impună o interdicţie asupra testelor nucleare, transmite RIA Novosti.
‘Distrugerea completă a tuturor armelor nucleare garantează că acestea nu vor mai fi folosite, nici chiar în mod accidental’, a explicat emisarul Mohammad Khazaee în cadrul reuniunii informale a Adunării Generale a ONU consacrate Zilei Internaţionale împotriva Testelor Nucleare.
Diplomaţii prezenţi la reuniune au făcut presiuni pentru ratificarea Tratatului de Interzicere Totală a Experienţelor Nucleare.
"Iranul consideră că CTBT este un pas înainte în vederea dezarmării nucleare, însă tratatul nu poate înlocui o interzicere totală a armelor nucleare", a mai declarat diplomatul iranian. Lupta împotriva armelor nucleare ar trebui sa fie o prioritate pe agenda comunităţii internaţionale, iar testele nucleare ar trebui interzise, inclusiv simulările generate de calculator, a subliniat el.
Occidentalii suspectează Iranul că dezvoltă un program nuclear militar secret, însă republica islamică, împotriva căreia au fost deja adoptate patru seturi de sancţiuni internaţionale din cauza activităţilor sale nucleare, insistă că are nevoie de energie nucleară exclusiv pentru scopuri civile. În ceea ce-l priveşte, preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a spus că folosirea armelor nucleare contravine Islamului.