Asasinatele au fost cel mai utilizat instrument politic încă din vremea Imperiului Roman. De-a lungul secolelor, comploturile și asasinatele s-au dovedit riscante, având consecințe dezastruoase, iar cel mai bun exemplu este Primul Război Mondial, declanșat după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, la Sarajevo.
Și azi, pentru state ca Iran, Rusia și Coreea de Nord, dar și pentru democrații precum Statele Unite și Israel, tentația de a rezolva o problemă prin eliminarea ei se dovedește la fel de irezistibilă, scrie Politico.eu.
Chiar și așa, există o diferență fundamentală între cele două sfere: în Occident, asasinatul rămâne o ultimă soluție, în vreme ce, în statele autoritare, este prima soluție. În statele autoritare, chiar dacă complotul pentru comiterea unui asasinat este zădărnicit, regimurile au de câștigat prin insuflarea fricii în rândul dușmanilor.
Arma preferată a regimului de la Teheran
Anul trecut, Iranul a pus la cale numeroase asasinate, din America Latină până în Africa. În Columbia, poliția a arestat doi bărbați suspectați că complotează pentru a asasina un grup de americani și un fost ofițer de informații israelian. O scenă similară a avut loc în Africa, când autoritățile din Tanzania, Ghana și Senegal au arestat cinci bărbați suspectați că plănuiau să atace ținte israeliene, inclusiv turiști aflați în safari.
Anul acesta, în februarie, poliția turcă a dejucat un complot iranian care viza asasinarea unui cetățean turco-israelian care deține o companie aerospațială locală. Luna trecută, autoritățile din Georgia au declarat că au dejucat un plan pus la cale de Forța Quds din Iran privind asasinarea unui cetățean cu cetățenie israeliană.
Occidentul închide ochii de dragul unor acorduri
De-a lungul anilor, regimurile de la Moscova și de la Teheran au eliminat nenumărați disidenți, trădători și diverși alți inamici (reali și imaginari) pe străzile din Paris, Berlin și chiar la Washington. Alții au fost răpiți și trimiși în Iran, unde s-au confruntat cu procese false, iar apoi au fost spânzurați pentru trădare.
Deși Occidentul denunță frecvent aceste crime, rareori există consecințe reale. Acest lucru este valabil mai ales în Europa, unde liderii occidentali au închis ochii în fața multor abuzuri, în speranța că astfel vor ajunge la un acord pentru a controla programul de arme nucleare al Teheranului și a reînnoi legăturile de afaceri.
Spre deosebire de SUA și Israel, care au adoptat o linie dură față de Iran de când mullahii au ajuns la putere, Europa a fost mai permisivă.
„Iranul vrea să distrugă Israelul.Nimic nou în această privință”, declara în 2019 șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell.
Operațiunile ambițioase ale Teheranului au mers prost
Din 2009, pe măsură ce protestele anti-regim au izbucnit în Iran cu o frecvență din ce în ce mai mare, ritmul operațiunilor externe care vizează eliminarea celor pe care regimul îi acuză că au alimentat revoltele a crescut. Multe dintre asasinatele la scară mai mică – cum ar fi atacul din 2015, din Olanda, asupra iranianului Mohammad-Reza Kolahi aflat în exil au reușit, operațiunile mai ambițioase ale Teheranului au mers prost.
Autoritățile americane spun că Teheranul a plănuit să răzbune asasinarea generalului Qassem Soleimani, șeful temutei forțe paramilitare Quds, care a fost ținta unei lovituri cu drone americane, în 2020, încercând să-i ucidă pe fostul consilier pentru securitate națională John Bolton și pe fostul secretar de stat Mike Pompeo. Cu toate acestea, nici SUA, nici Europa nu au renunțat la speranța unui acord nuclear.
Și Moscova crede în asasinate
Unii speră că indignarea tot mai mare a occidentalilor în fața reprimării protestelor pașnice din Iran ar putea fi scânteia care va convinge Europa să devină mai dură cu Iranul. Dar modul în care Europa a tratat o altă țară sugerează contrariul. Cu mult înainte de anexarea Crimeei, Moscova a declanșat o campanie agresivă împotriva inamicilor săi din străinătate.
Cea mai cunoscută victimă rămâne fostul ofițer KGB Alexander Litvinenko, otrăvit, în 2006, la Londra de serviciile secrete rusești, cu poloniu-210, un izotop radioactiv care i-a fost pus în ceai. Operațiunea a semnalat reîntoarcerea Moscovei la practicile sovietice de asasinare a inamicilor.
Cadavrele au început să se adune
În anii care au urmat, cadavrele au început să se adune. Jurnaliştii anti-regim, adversarii politici şi oligarhii care nu răspundeau la comandă au început să cadă ca muştele. Iar Europa s-a făcut din nou că nu vede, nu aude. Cancelarul Angela Merkel l-a vizitat pe Putin în reședința sa de vacanță din Soci la doar câteva săptămâni după asasinarea lui Litvinenko.
Nu a suflat o vorbă. Nici asasinarea unui alt critic al lui Putin, Boris Nemțov, la doar pași de Kremlin, în 2015, nici otrăvirea unui defector KGB și a fiicei sale, în 2018, nu au pus Europa în mișcare. Putin era cineva cu care puteau face afaceri și, mai important, puteau să-l controleze.