Informaţia vine după ce, luna trecută, la Doha, guvernele din Arabia Saudită, Rusia, Venezuela şi Qatar au ajuns la un acord privind "îngheţarea" producţiei de petrol la nivelurile din ianuarie, a anunţat ministrul Energiei şi Industriei din Qatar, Mohamed Saleh al Sada, preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).
Compania de stat National Iranian Oil Co (NIOC) ar urma să livreze luna aceasta aproximativ 250.000 – 300.000 bpd către Europa, după ce a finalizat termenii acordului cu grupul francez Total şi rafinăria spaniolă Cepsa, susţin sursele.
Contractul Total SA prevedere cumpărarea unei cantităţi de aproximativ 200.000 bpd, urmând să majoreze achiziţiile la cinci milioane de barili, în timp ce acordul încheiat de Cepsa se referă la aproximativ 35.000 bpd.
Litasco, divizia de tranzacţionare a grupului rus Lukoil, Cepsa şi Total au devenit primii cumpărători din Europa după ridicarea sancţiunilor, au declarat sursele, pentru Reuters.
Hellenic Petroleum, cea mai mare rafinărie din Grecia, a anunţat că la sfârşitul lunii martie va obţine prima livrare de ţiţei iranian.
Iranul este în grafic pentru majorarea producţiei de ţiţei cu 500.000 de barili pe zi, după ridicarea sancţiunilor în această lună, iar un milion de barili vor ajunge la rafinăria Petrotel din România, deţinută de Lukoil, au declarat recent, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Litasco va livra rafinăriei Petrotel din România un milion de barili de ţiţei, care va fi încărcat în terminalul iranian Kharg Island.
Înainte de aplicarea sancţiunilor, rafinăriile europene cumpărau din Iran 800.000 de barili pe zi, iar în ultimii ani aceste volume au fost înlocuite cu petrol din Irak, Arabia Saudită şi Rusia.
Ţinând cont de condiţiile de pe pieţe şi de excedentul existent, Iranul este pregătit să-şi majoreze exporturile de ţiţei cu 500.000 de barili pe zi, a afirmat în 17 ianuarie adjunctul ministrului petrolului, Amir Hossein Zamaninia. Acesta a adăugat că în următoarele luni Teheranul intenţionează să extindă cu încă 500.000 de barili pe zi cantitatea exportată.
Posibilitatea revenirii Iranului pe piaţa ţiţeiului şi îngrijorarea provocată de turbulenţele financiare din China, al doilea mare consumator mondial de petrol, au contribuit la declinul preţului ţiţeiului. Recent, preţul barilului de petrol Brent a scăzut sub pragul de 30 de dolari, pentru prima dată începând din martie 2004. La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna mai a scăzut joi cu 0,30 dolari, ajungând la valoarea de 36,63 dolari.
Iranul are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume şi este pe locul patru în privinţa rezervelor de ţiţei.
SURSA: Agerpres