Iranul, tot mai fragil din punct de vedere economic și social. Dilemă pentru liderii iranieni, cu doar patru luni înainte de alegerile prezidențiale. Orice concesie față de administrația Biden ar putea avea un preț ridicat la urna de vot, dar găsirea oportunităților de export de petrol este vitală, deoarece economia țării este „la sfârșitul rezistenței patriotice”, după cum afirmă un antreprenor din Teheran, scrie lesechos.fr
Moneda a fost devalorizată de patru ori anul trecut, inflația a depășit oficial 46% față de anul anterior, „dar probabil în realitate este vorba de 60%”, majoritatea celor 82 de milioane de iranieni trăiesc sub pragul sărăciei, iar ”șomajul în rândul tinerilor nu mai poate fi contabilizat”, adaugă el.
Triplu șoc
Situația economică și socială a țării se dovedește a fi „foarte fragilă” și constituie un „motiv puternic pentru a fi semnat un acord cu administrația Biden atâta timp cât acesta este mai mult sau mai puțin decent”, recunoaște un alt cunoscător al comunității de afaceri iraniene.
Într-adevăr, Iranul suferă „un triplu șoc”, estimează Sanam Vakil, specialist în Iran la grupul de reflecție Chatham House. La sancțiunile reimpuse în 2018 de Donald Trump, când a rupt acordul internațional privind nuclearul, s-au adăugat efectele dezastruoase ale Covid și restricțiile impuse de autorități, precum și scăderea prețului aurului negru, cauzat de recesiunea globală ca rezultat al pandemiei.
Exporturile iraniene de petrol, cândva sursa (aproape a) tuturor veniturilor valutare sau a resurselor bugetare, reprezintă acum doar 700.000 – 1 milion de barili pe zi, în funcție de surse, față de 4.2 milioane de barili pe zi în 2017, când acordul de la Viena a scos Iranul din decenii de izolare și sancțiuni. Iar fiecare baril aduce cu 40% mai puțin decât acum doi ani.
Reziliență
Cu toate acestea, adaugă Sanam Vakil, „țara a reușit să limiteze daunele prin folosirea rezervelor Fondului Național de Apărare, prin încurajarea industriilor de substituție a importurilor și prin dezvoltarea exporturilor către Turcia, Irak sau Afganistan a produselor non-petroliere, care sunt acum superioare celor din aurul negru”.
Pe scurt, Iranul și-a arătat binecunoscuta reziliență, întărită de ani, chiar de zeci de ani de sancțiuni și izolare de Occident. De asemenea, el a semnat un acord de treizeci de ani cu Beijingul, care promite o finanțare semnificativă.
Un alt factor care trebuie luat în considerare: deși situația socială este dificilă, „acest lucru nu a provocat tulburări sau demonstrații semnificative”, subliniază Sanam Vakil, „deoarece iranienii sunt obosiți de criză și regimul a devenit mai represiv”.
Dacă nu se simte amenințat de nemulțumirea socială, regimul ar putea totuși să profite de oportunitatea de a-și recâștiga exporturile de petrol de odinioară. Miza cântărește nici mai mult, nici mai puțin de 5 miliarde de dolari pe lună.
Liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat recent că, dacă i se va prezenta un acord valid, „nu va reflecta mai mult de o oră”. Un alt element de luat în calcul, izolarea tot mai mare a Teheranului în Orientul Mijlociu.
Parisul nu este gata
Se așteaptă cu nerăbdare un acord, mai ales mediul de afaceri iranian, pentru care perspectiva de a rămâne izolat și în mâinile Chinei nu inspiră entuziasm, subliniază acest cunoscător al cercurilor de afaceri, chiar dacă unii manifestă dorința de a-i „face pe europeni să plătească” pentru incapacitatea lor de a-i fi ținut piept lui Donald Trump.
Expertul de la Teheran susține că, dacă se încheie o înțelegere, „lucrurile pot merge foarte repede, dar Parisul nu este pregătit. Olandezii, germanii, italienii, spaniolii, britanicii, suedezii, austriecii au menținut în Iran instrumente bancare de rangul al doilea, Franța nimic”. El amintește că „vânzările companiilor franceze din Iran au fost diminuate de șase ori din 2015 încoace, o scădere de cel puțin două ori mai mare decât cea a concurenților europeni”.
