'Lucrările pentru construirea a două noi reactoare nucleare la centrala de la Bushehr (sud) vor începe la 10 septembrie şi vor dura 10 ani', a declarat miercuri oficialul iranian citat de agenţia oficială Irna.
'Vom economisi 22 de milioane de barili de petrol pe an construind aceste două noi reactoare', a afirmat Salehi, precizând că costul proiectului este estimat la 10 miliarde de dolari (aproximativ 8,9 miliarde de euro).
Directorul OIEA, care este de asemenea vicepreşedinte al Iranului, a menţionat un 'contract de cooperare' cu Rusia pentru construirea de reactoare, fără a da mai multe detalii privind acest partenariat.
Bogat în resurse de petrol şi gaz, Iranul doreşte să diversifice sursele de energie pentru a fi mai puţin dependent de energii fosile pentru consum intern.
Iranul şi marile puteri au încheiat la 14 iulie 2015, la Viena, un acord destinat să garanteze natura strict paşnică a activităţilor nucleare ale Teheranului în schimbul unei ridicări a sancţiunilor internaţionale.
SURSA: Agerpres