Cifrele anului 2014 au fost încurajatoare, calculele medii arătând scăderi medii de preţuri, de circa 25% în anul trecut cu maxime de 35% în zona case, vile şi terenuri centrale. Aceste reduceri au fost sensibile şi arată o tendinţă de normalizare a pieţii şi de racordare la posibilităţile economice ale clienţilor, dar mai este nevoie de încă trei-patru ani de scăderi similare pentru a se obţine preţurile normale, potrivit unui comunicat al IRICE.
”Anul 2015 va aduce noi scăderi marcante de preţuri, iar reducerile în sectorul imobiliar vor fi de până la jumătate din actualele preţuri. Tendinţa este aceeaşi: piaţa să se stabilizeze la circa 200 de euro pe metrul pătrat construit şi investiţia imobiliară să redevină atractivă pentru cumpărători. O statistică interesantă a arătat că cine a cumpărat anul trecut o proprietate a pierdut deja 20% din valoare. Scăderea de valoare, de la 1.200 – 1.300 euro pe metrul pătrat construit, la 650-450 de euro, nu reprezintă decât un început, timid, al normalizării pieţei proprietăţilor imobiliare româneşti”, au fost de părere specialiştii prezenţi la dezbatere.
Dezbaterea despre piaţa locuinţelor şi apartamentelor a reunit specialişti din domeniul imobiliarelor, precum: economişti bancari, experţi imobiliari, firme de brokeraj imobiliar şi reprezentanţi ai fondurilor de investiţii imobiliare din străinătate. ”Evoluţia pieţei imobiliare, în 2015, va fi în continuare una negativă, mult accelerată de agravarea crizei economice la nivel european şi mondial, reducerea economiei româneşti şi în acest an, piedicile în fata creditării, fiscalitatea ridicată, prognozele economice negative. Cel mai afectat de scăderile de preţuri va fi palierul proprietăţilor din zonele periferice şi de provincie şi zona vilelor de vacanţa cu reduceri de circa 50% şi o nouă scădere de 40%-50% este prognozată pentru zona proprietăţilor din Bucureşti”, au precizat cei prezenţi la dezbatere.
Apariţia pe piaţă a peste 120.000 de apartamente, vile şi case ce au fost deja confiscate de bănci, ca urmare a dificultăţilor financiare ale proprietarilor, în 2014, va accelera scăderile de preţuri. La fel ca în 2014, peste 70% dintre achiziţiile imobiliare se vor derula şi în 2015 în cadrul executărilor silite, ce oferă preţuri de 300 până la 250 de euro pe metru pătrat construit în Bucureşti, în zonele premium.
Conform prognozelor prezentate în cadrul dezbaterii IRICE, preţurile terenurilor în Bucureşti, după ce au cunoscut deja o scădere cu 50% în 2014, se vor diminua din nou cu încă 50%, la un preţ inferior celui de 50 euro/mp, în centrul Bucureştiului ceea ce va permite în viitor reînceperea construcţiilor la noile preţuri reduse. (Sursa: Agerpres)