Irimescu: „România a pierdut aproape două miliarde de euro din cauza proastei gestionări a fondurilor europene”

România a pierdut aproape două miliarde de euro în exerciţiul financiar 2007 - 2013, din cauza proastei gestionări şi a managementului defectuos al fondurilor europene, a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, într-o conferinţă de specialitate.

"Anul trecut am dezangajat un miliard de euro, plus penalizări de 800 de milioane de euro. Deci, România a pierdut aproape două miliarde de euro prin proasta gestionare şi managementul defectuos al fondurilor europene. Rata de absorbţie pe dezvoltare rurală a fost de 88,6%, însă nu trebuie să ne bucurăm. Polonia a absorbit 100% şi nu a avut penalităţile astea", a explicat Irimescu.

La nivel general, potrivit informaţiilor postate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, rata curentă de absorbţie a fondurilor europene depăşeşte cu puţin 66%. AGERPRES