Grupul XTB România și platforma de investiții XTB s-au bucurat de o creștere remarcabilă în pandemie. Irina Cristescu, General Manager XTB România, a coordonat această creștere în condițiile în care volumul de muncă a crescut de 10 ori, fiind gestionat de aceeași echipă.
Irina Cristescu ne-a transmis că este mândră că a reușit, alături de echipa sa, să dezvolte una dintre cele mai complexe platforme de educație financiară din România. Un proiect important pentru companie a fost implementarea în 2021 a formularului W-8BEN, prin care clienții XTB din România pot investi în companii din SUA. Mai multe informații găsiți în interviul acordat de general manager Revistei Capital cu ocazia apariției pe piață a „Top 100 Femei de Succes”, ediția 2022.
CAPITAL: Care au fost cele mai importante proiecte implementate în ultimul an? Ce proiecte aveți pentru acest an?
IRINA CRISTESCU: În cadrul XTB România, ne-am bucurat să putem veni în sprijinul clienților care investesc în companii din SUA, implementând formularul W-8BEN.
Noi oportunități de investiții
Astfel, clienții XTB care au reședința fiscală în România și investesc în companii americane ce oferă dividende pot evita dubla impozitare. În plus, ei pot beneficia de impozitul redus de 10%, în loc de 30%.
Suntem mândri că am reușit să dezvoltăm una dintre cele mai complexe platforme de educație financiară din România.
Pe site-ul nostru punem la dispoziția tuturor investitorilor, gratuit, mii de materiale educaționale.
Această adevărată bibliotecă virtuală include tutoriale scrise și video, ebook-uri, manuale, webinare, analize zilnice de piață. Pentru a realiza materiale de calitate, am încheiat parteneriate cu cei mai mari educatori financiari din țară.
De asemenea, în acest an, organizăm mult mai multe evenimente educaționale tematice cu specific particularizat pe diferite categorii de nevoi ale clienților, comparativ cu anii anteriori.
Pe viitor, vom contiua să ne concentrăm pe partea de educație financiară, pe organizarea de evenimente educaționale de ținută din ce în ce mai înaltă.
Urmărim și optimizarea ofertei, pentru a o face cât mai accesibilă unor categorii cât mai variate de clienți, pentru orice profil de risc și nivel de experiență.
CAPITAL: Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați avut de-a lungul carierei și cum le-ați rezolvat?
IRINA CRISTESCU: Cu siguranță, pentru noi toți, una dintre cele mai mari provocări a fost pandemia și „lucrul de acasă”.
Ziua în care totul s-a schimbat
Îmi voi aminti mereu cum ni s-a schimbat viața de pe o zi pe alta. Azi eram la birou, iar a doua zi ne-am trezit cu toții închiși în casă, în stare de urgență, cu armata pe străzi, privind cu teamă incertitudinea zilei de mâine.
Profesional, această criză m-a învățat următoarea lecție: niciodată nu subestima puterea unei echipe motivate.
Suntem un fintech de top cu o echipă unită, foarte bine închegată, care am reușit să ne adaptăm toate instrumentele de lucru așa încât nu doar să putem continua activitatea, ci mai mult să ne-o întețim exponențial în perioada aceea critică pentru noi toți.
Iar acum reușim să oferim suport și să gestionăm un număr de 10 ori mai mare de clienți cu aceeași echipă de oameni.
„Copleșitor” a fost de multe ori cuvântul de ordine al zilei atunci când asistam înmărmuriți la valuri de solicitări și de clienți noi și la creșteri la care în alți ani nu am fi visat că ar fi posibil.
Și o altă lecție care pe mine m-a învățat „never say never” („niciodată să nu spui niciodată”): munca de acasă era pentru mine un concept pe care nu l-aș fi aplicat niciodată.
Nu mi-aș fi imaginat niciodată, însă, că ar putea aduce atâtea beneficii și ar putea contribui la creșteri atât de accentuate ale parametrilor de performanță ai echipei.
Ca o concluzie generală: cred că e bine uneori să ne oprim un pic din a controla cifrele și rezultatele, să facem o pauză, să ne dăm un pas înapoi și să investim pur și simplu în oameni: în echipă, în clienți… s-ar putea să rămânem surprinși de rezultate!
Care este rețeta succesului?
IRINA CRISTESCU: Cel mai important lucru este orientarea către client. Însă nu doar ca deziderat artificial, ci ne dorim să realizăm orientarea autentică spre client.
Întreaga echipă s-a construit și autoselectat în timp. Astfel, respectul față de client și dorința autentică de a-i ajuta și de a veni mereu în întâmpinarea nevoilor clienților ne definesc deja într-un mod profund. Nu mai sunt doar valori organizaționale, ci și trăsături caracteriale ale echipei.
Orientarea către client se manifestă și prin adaptarea portofoliului de instrumente și produse financiare pentru toate categoriile de investitori.
Spre exemplu, oferim peste 5,400 de instrumente financiare pentru toate profilurile de investitori și categoriile de risc, la cele mai competitive comisioane din piață.
În plus, am dezvoltat intern și una dintre cele mai user-friendly și inovatoare platforme de tranzacționare.
CAPITAL: Cum arată programul dvs. zilnic?
IRINA CRISTESCU: Mă trezesc în jur de 6 dimineața, pregătesc o cafea cu mult lapte și îmi încep ziua citind cele mai importante știri și evenimente.
Nu de puține ori ajung cu o oră mai devreme la birou pentru a-mi începe ziua cântand la tobe, la propriu… În subsolul biroului am o cameră plină de instrumente muzicale.
De mai bine de 15 ani de când lucrez în acest domeniu, nu există două zile la fel.
Fiecare zi aduce provocări noi, probleme noi la care trebuie să gasești mereu soluții inovative, proiecte interesante.
Serile aparțin familiei și se termină de obicei cu încă o rundă de citit știri si analize înainte de culcare.
CAPITAL: Care sunt cele mai importante realizări pe care le-ați avut în ultima perioadă? (atât profesionale cât și personale)
IRINA CRISTESCU: Includerea în diverse topuri, realizate de publicații prestigioase, sunt realizări care mă onorează.
La nivel de grup, ne apropiem de depășirea pragului psihologic de jumătate de milion de clienți. Am avut 495.000 de clienți la nivel de grup în luna mai.
Ne bucurăm că avem astăzi de 10 ori mai multi clienți și rulaje de 4 ori mai mari în comparație cu perioada prepandemică.
CAPITAL: Aveți hobby-uri care ar putea fi evidențiate?
IRINA CRISTESCU: Am menționat deja tobele… Evident mă bucur de acest hobby la ore rezonabile (râde)… Am fost mereu atrasă de instrumentele muzicale. Îmi place să cânt la pian, dar și la chitară.
Arta m-a atras mereu și pe alte planuri, iar pictura se include, cumva firesc, în sfera preocupărilor mele.
CAPITAL: Care credeți că este rețeta succesului pentru a ajunge o femeie de succes?
IRINA CRISTESCU: În primul rând, nu cred în rețete generale de succes. Dar ce pot să spun este că pentru mine a fost o combinație între trei „ingrediente esențiale”:
În primul rând muncă, muncă, foarte multă muncă.
Apoi, pasiune, pentru că pasiunea asigură energia vitală și din pasiune izvorăsc toate celelalte.
Nu în ultimul rând, orientarea autentică spre oamenii din jurul meu. Cred în relații profesionale bazate pe conexiune autentică.
Am convingerea că cea mai importantă resursă într-o organizație sunt oamenii și că, dincolo de marketing, bugete, strategii, o mare parte din atenția și energia unui manager trebuie alocată în direcția asigurării unui mediu de lucru bazat pe comunicare pozitivă și satisfacție a echipei.
CAPITAL: Cum v-ați caracteriza într-o singură frază?
IRINA CRISTESCU: M-aș caracteriza printr-o înșiruire de abilități, la fel de importante în „graficul” personal: perseverență, onestitate, un om care muncește din greu, un om care rezolvă probleme, pasionată, conectată la sine și la ceilalți, autentică.
CAPITAL: Ne puteți indica un dicton care să vă definească?
IRINA CRISTESCU: Este un vechi dicton românesc care spune: „Cu răbdarea treci și marea”.
Cumva, experiențele de până acum mi-au arătat că aproape nimic nu este imposibil, dacă ai suficientă răbdare și suficientă perseverență să faci lucrurile cu simț de răspundere, cu implicare și cu pasiune.