Cum îi este neclar încă dacă are sau nu loc în halele Nokia de la Jucu, Irina Schrotter s-a dus în comuna Vetrișoaia, din județul Vaslui, unde a deschis deja o mică fabrică de confecții. Cinci întrebări și răspunsuri din interviul pe care Capital l-a avut, săptămâna trecută, cu designerul:

Capital: Ce credeţi ca ne aşteaptă în următoarele 12 luni? Avem motive să fim mai optimişti? Sau tot pesimişti?
Irina Schrotter: 2012 e crucial, pentru că se vor negocia bugetele cu UE, se stabilesc direcţiile  – ori va fi anul care va plasa România pe altă orbită, ori anul în care ne vom consolida poziţia de membri UE. Practic, dacă nu vom ieşi anul viitor cu o strategie coerentă pentru 2014 – 2020, generaţia noastă va pierde trenul care ar putea îndrepta România spre un alt viitor. Politicienii trebuie să vină cu idei, să înţeleagă că nu mai pot străluci prin absenţă la acest capitol. Altfel, fiind şi an electoral, teoretic, te aştepţi la cifre mai bune, fără suport economic în spate.  

Capital: Sunt deja patru ani de când cro­im scenarii de criză, iar 2012 va fi, probabil, al cincilea. Cum se poartă dialogul dintre guvernanţi şi mediul de afaceri privat?
I.S.: Dacă vor asculta ceea ce spune zona privată din România – atenţie, când spun asta nu înseamnă că trebuie să se uite exclusiv către capital străin –, se vor găsi soluţii. Trebuie să vorbească, poate în primul rând, cu autohtonii şi cu mediul de afaceri străin. Cu toţii trebuie să-şi schimbe comportamentul faţă de investitorul autohton. Nimeni nu ne va salva…  doar încrederea, curajul şi asumarea de riscuri a capitalului autohton. Restul vor pleca. La prima zdruncinătură mai puternică pe piaţa internaţională capitalul străin e cel mai sensibil, el se sperie cel mai tare şi el pleacă primul. Capitalul autohton se chinuie, caută soluţii, se îndatorează, face credite, îşi amanetează tot ce are, dar încearcă să supravieţuiască. 

Capital: Dar cum e perceput investitorul autohton?
I.S.: În mentalul colectiv, oamenii de afaceri români sunt investitori de categoria a doua, a treia… suntem undeva la limita unui egal cu hoţii. Da, aşa suntem noi priviţi în ţara noastră. Dacă eşti om de afaceri român e echivalent cu un potenţial infractor. 

Capital: Vreo experienţă recentă care v-a întărit această părere? 
I.S.: Oarecum. Discuţiile pentru Jucu, de exemplu, nu s-au finalizat în niciun fel, pentru simplul motiv că nici cei de la Nokia, nici cei de la CJ Cluj nu au manifestat vreun interes să negocieze cu mine… sau cu un investitor român. Înţeleg că sunt în negocieri cu tot felul de investitori mari, internaţionali, probabil că mai întâi doresc să epuizeze toate variantele astea cu multinaţionalele, după care, dacă nu vor avea altă soluţie, cu siguranţă vor ajunge să discute şi cu investitorii români. Atâta timp cât părţile celelalte nu sunt interesate de un dialog, nu ai ce să faci. Iar oferta din partea noastră este generată de cererea de pe piaţă. Şi trebuie să ne mişcăm foarte repede – ceea ce ţi se cere să livrezi azi poate să nu mai fie valabil peste o lună. Perspectivele sunt extrem de incerte. Eu trebuie să fac o investiţie acum, pentru că ştiu deja că am cerere pentru sezonul viitor şi următorul. Şi cum am perspective doar pe un an, nu pe cinci ani, cum se făceau înainte socotelile de amortizare în industria noastră, trebuie să fac investiţii mici – ăsta e secretul intervenţiei mele în povestea Jucu. 

Capital: Care ar mai fi sectoarele ce pot oferi oportunităţi de investiţii într-o Românie în criză economică?
I.S.: Personal, am investit în Bursa de la Sibiu. Am cumpărat 1,8% din acţiuni. Se mişcă bine, face cifre bune (…) Mi se pare o construcţie curajoasă, e genul de business care poate să aducă randamente de 10 – 30 de ori sau nimic. E un pariu.