Într-un interviu acordat pentru ciao.ro, Irinel Columbeanu a vorbit despre viața sa odată cu pierderea averii. Amintim faptul că în anul 2007, omul de afaceri avea estimată o avere de 150 de milioane de euro.
Pe de altă parte, în momentul de față, el s-a mutat de la celebra vilă din Izvorani, cu chirie, într-un apartament cu două camere și declară că se simte mai bine ca niciodată.
„Nu m-am simţit niciodată atât de bine ca în prezent, sentiment prilejuit probabil şi de răgazul pentru introspecţie fortuit generat de pandemie.”, a spus Irinel Columbeanu, într-un interviu de la ciao.ro, în momentul în care a fost întrebat cum se simte în casa trăieşte în prezent.
Irinel Columbeanu nu regretă averea pierdută
Totodată, el a mai adăugat că s-a obișnuit repede în noua sa casă subliind faptul că nu regretă averea pierdută. Irinel Columbeanu a mai declarat pentru sursa citată că a înțeles că valoarea materială nu contează, ci doar starea de bine pe care a reușit să i aibă abia acum.
„Am realizat faptului că, la orice oră, nivelul (cu care plecăm dincolo) a ce sălăşluieşte în oricare din noi constă nu atât în valoarea acumulărilor materiale agonisite, cât în felul reacţiei pe care simte să o aibă atunci când în cale i se iveşte deposedarea de acestea.”, a mai spus Columbeanu.
Fostul om de faceri a vorbit și despre relația pe care o are cu fiica sa, Irina. Deși îi despart mii de kilometri, cei doi sunt foarte apropiați. De asemenea, Irinel Columbeanu își descrie fiica ca un „burete viu şi inteligent”.
În ceea ce privește relația pe care o are cu fosta sa soție, Monica Gabor, Irinel Columbeanu susține că „o vede cu alţi ochi”. Totuși, acesta nu a dat mai multe detalii, declarând că „ce-mi vin acum în minte veţi afla citindu-mi cât de curând se poate cartea”. Amintim faptul că fostul milionar s-a apucat să scrie o carte cu toate întâmplările din viața sa.