Românii, dar și alți europeni care vor să ajungă în Irlanda vor fi nevoiți să stea în carantină. Mai exact, potrivit ultimei informări transmise de Guvern, Irlanda a decis să impună carantina obligatorie la hotel. Măsura urmează să intre în vigoare începând de vineri, 26 martie.
De menționat este faptul că, Guvernul de la Dublin a anunțat deja că platforma de rezervări este deja activă pentru persoanele care vor intra pe teritoriul țării fără să aibă test negativ sau care vin din 33 de state cu risc ridicat.
Astfel, începând cu ziua de vineri, orice persoană care ajunge în Irlanda fără un rezultat negativ al testului pentru depistarea coronavirusului va fi escortat la un hotel lângă Aeroportul Dublin. Același lucru se va întâmpla și cu pasagerii care provin sau au călătorit recent în oricare dintre cele 33 de țări de pe o listă de destinații cu risc ridicat, care include Austria, Dubai, 17 națiuni africane și toată America de Sud, notează Politico.
Irlanda are încredere în noile restricții
Recent, ministrul Sănătății, Stephen Donnelly, declara că speră ca aceste noi restricții și costurile ridicate vor descuraja în mod substanțial deplasările. În ceea ce privește costurile, potrivit ministrului, adulții trebuie să plătească 1.875 de euro în avans pentru o carantină hotelieră de 12 zile cu trei mese incluse zilnic.
Totodată, călătorii care sosesc fără un test PCR negativ vor trebui să rezerve o cameră pentru aproximativ 150 EUR pe zi.
De menționat este faptul că, Irlanda a contractat Tifco Hotel Group pentru a furniza centrele de carantină, iar primul este Crowne Plaza, un hotel de lângă aeroport.
Liderul opoziției, Paul Murphy, are o altă părere despre acest plan. Mai exact, potrivit acestuia, sistemul va discrimina africanii și sud-americanii și va permite europenilor și americanilor să se „autocarantineze”. În acest context, el a cerut ca toți călătorii care sosesc în Irlanda să se confrunte cu carantina hotelieră obligatorie.
Totodată, acesta a mai subliniat faptul că planul guvernamental „va fi un factor de descurajare dacă vii din una din cele 33 de țări”. „Dar dacă sunteți din Marea Britanie sau din SUA, unde COVID este încă complet scăpat de control, sau dacă sunteți din alte țări din Europa în care se află un alt val, nu este niciun element de descurajare”, a conchis acesta.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin