Rata anuală a inflaţiei a urcat, în august, la 1,5% în zona euro şi la 1,7% în Uniunea Europeană (UE), de la 1,3%, respectiv 1,5% în iulie, iar Irlanda, Cipru, Grecia şi România au înregistrat cele mai reduse rate anuale ale inflaţiei din UE, potrivit Agerpres.
Conforms ursei citate, inflaţia în zona euro se îndepărtează de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene, care vrea să menţină creşterea preţurilor în apropiere de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică.
Cele mai mari rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în Lituania (4,6%), Estonia (4,2%) şi Letonia (3,2%), iar cele mai scăzute în Irlanda (0,4%), Cipru (0,5%), Grecia şi România (ambele cu 0,6%).
Comparativ cu iulie 2017, inflaţia anuală a urcat în 20 de state, a scăzut în trei ţări (inclusiv România) şi a rămas stabilă în cinci state.
În cazul zonei euro, în luna mai, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut combustibilii pentru transport (0,16 puncte procentuale), pachetele de vacanţă (0,10 puncte procentuale), transportul aerian (0,06 puncte procentuale) şi combustibilii pentru încălzire (0,06 puncte procentuale).
De cealaltă parte, cel mai semnificativ impact asupra inflaţiei a venit din partea sectorului telecomunicaţiilor (minus 0,12 puncte procentuale) şi legume (minus 0,05 puncte procentuale).