”O ţară săracă nu poate genera economisire. Pe de altă parte, pieţele financiare vor refuza să finanţeze un sistem bazat pe exces de consum. Trăim într-o lume globalizată şi tot ce facem este analizat imediat în mari centre financiare ale lumii”, a spus Mugur Isărescu.
El a evidenţiat necesitatea stimulării exportului şi a unor măsuri de natură macroeconomică – precum inovaţii încorporate în produsul fabricat sau constituirea unor reţele proprii de distribuţie a produselor -, dar şi urgenţa adoptării unei soluţii pentru arierate, în condiţiile în care deficitul structural al României se apropie de 9%.
‘Trebuie rezolvată problema arieratelor. Am intrat iarăşi în arierate. Problema este şi cum ne plătim datoriile. Statul trebuie să fie un exemplu în privinţa achitării la timp a obligaţiilor sale’, a subliniat guvernatorul BNR.
Isărescu a arătat că în timp ce ţările dezvoltate îşi pot permite datorii externe care să depăşească PIB-ul, ţări emergente, precum România, nu pot risca un grad de îndatorare peste posibilităţile lor reale. De pildă, Grecia a forţat intrarea sa în zona euro, crezând că în acest fel îşi va rezolva toate problemele, dar nu a fost deloc aşa, a menţionat el.
Guvernatorul BNR a subliniat, totodată, că este vorba de o criză internaţională, ”cu o reaşezare a raporturilor de forţe”.
”Trăim din crize în crize. Ne obişnuim cu ele. Din criză în criză, am descoperit că dolarul american a devenit rege, s-a întărit, dând la o parte aurul. Acum se revine la etalonul aur. (…) Pentru o echilibrare la nivel mondial, ar trebui, probabil, ca SUA să producă mai mult şi să consume mai puţin iar China să producă mai puţin şi să consume mai mult”, a apreciat Isărescu.
În discursul susţinut în faţa a sute de reprezentanţi ai mediului academic şi studenţi, Mugur Isărescu a amintit că anul 2010 este aniversar şi pentru BNR, care împlineşte 130 de ani de la înfiinţare, fiind azi cea de-a şaisprezecea Bancă Centrală din lume.
”BNR a luat fiinţă înaintea băncilor din Italia şi Japonia şi cu 33 de ani înainte de înfiinţarea primei Bănci Centrale din SUA. Un prestigios profesor clujean, Ion Lăpedatu (1876-1951), de la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj, pe care o sărbătorim azi, la 90 de ani de la constituire, a fost primul guvernator ardelean al BNR, între 1944 şi 1945. (…) În 1920, la Academia clujeană erau 35 de studenţi, azi, la FSEGA, studiază 13.000 de tineri, în 11 specialităţi de licenţă şi 18 de masterat”, a arătat Mugur Isărescu.
Printre personalităţile prezente la discursul rostit de guvernatorul BNR în aula FSEGA s-au numărat rectorul UBB, prof. univ. dr. Andrei Marga, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, prof. univ. dr. Ion Gheorghe Roşca, şi fostul ministru de Interne Ioan Rus.
SURSA: Agerpres