Băncile nu ar avea motive prudenţiale sau de afaceri pentru a reeşalona creditele fără restanţe, dar ar putea să aleagă o uşurare a plăţilor pentru clienţii care "gâfâie" şi sunt aproape de neperformanţă, a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Programul de stimulare a consumului pregătit de Guvern şi discutat cu FMI prevede reduceri de impozit pentru persoanele cu creditele restructurate, dar numai după expirarea perioadei de reeşalonare.
"Condiţia este ca aceste persoane să aibă un venit lunar mai mic sau cel mult egal cu salariul mediu net, de 1.610 lei, şi să nu aibă restanţe mai vechi de 90 zile la creditele bancare. Este vorba de înjumătăţirea ratei pe o perioadă de doi ani, dar nu mai mult de 500 lei pe lună. Este un credit fiscal acordat de stat pentru a acoperi creşterea dobânzii pentru cei doi ani de scădere a ratei (…) Practic, jumătate din rata pe care o plătesc va fi amânată – cei care au 800 lei rată vor plăti doar 400 lei, restul de 400 lei se amână pe doi ani, iar statul va suporta, pe baza unui credit fiscal, din impozitul pe venit diferenţa după ce se termină cei doi ani", a spus premierul Victor Ponta, precizând că măsura presupune ca numai în acest an să fie disponibilizate aproape 4 miliarde lei din partea băncilor pentru persoanele fizice.