Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că din punct de vedere al instituţiei pe care o conduce, cererile FMI au fost îndeplinite. El apreciază că ceea ce mai lipseşte „ţine de partea de legislaţie, dacă putem spune aşa, adică o serie de legi, inclusiv legea bugetului statului pe 2010”.
Guvernatorul spune ca acordarea tranşelor este esenţială deoarece acestea se vor duce în finanţarea deficitului bugetar. „Lunile noiembrie şi decembrie au fost, în ultimii 20 de ani, luni de depăşire a cheltuielilor bugetare. Nu văd de ce anul acesta ar face o excepţie. Eu mă aştept ca această tranşă să fie întârziată. Pe termen scurt şi mediu România nu are alternativă la acest pachet de împrumut“, a declarat Isărescu.
2010, anul în care începe creşterea
Mugur Isărescu mai spune că programul stabilit cu Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială „este un program de ieşire din criză, asta ca obiectiv imediat”. Ca obiectiv mai îndepărtat vizează admiterea în zona euro. Avem deja un plan de ieşire din această criză şi este chiar unul convenit cu CE a subliniat guvernatorul.
Referitor la prognoza de creştere economică din 2010, Isărescu a comentat că „ideea este să avem o crestere fără impact inflaţionist mare, cu echilibre rezonabile şi cu deficit care să poate fi alimentat de intrări de capital”.
Un curs moderat
În ceea ce priveşte cursul, guvernaotrul a observat că “leul a avut în acest an o volatilitate moderată, aşa cum a avut şi în primele 9 luni ale anului trecut. El a apreciat că “liniştea din piaţă” este cauzată de o oarecare inerţie a jucătorilor care au apreciat că evoluţia din acest an a leului va semăna cu cea din anul trecut.