Cred că riscă cei care vorbesc despre o prognoză aproape firească a cursului spre 5 lei/euro dacă se întâmplă ceva în Grecia, a declarat, marţi, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).
‘Ce ne deosebeşte de prognozele României prezent versus 2007-2008? În 2007-2008, euro se întărea faţă de dolar, în 2011-2012 era de-a-ndoaselea. Era 1,5 dolari/euro, acum se duce spre 1,2, poate chiar 1,1. Cred că riscă cei care vorbesc despre o prognoză aproape firească a cursului spre 5 lei pe euro dacă se întâmplă ceva în Grecia. Dacă se întâmplă ceva în Grecia, cursul euro/dolar se duce spre 1. Credeţi că aici ochii nu sunt deja aţintiţi la raportul de aici de la Banca Naţională între euro şi dolar? Aş spune că o asemenea prognoză suferă, ca să fiu delicat. Dacă nu aş fi delicat aş spune că suferă rău’, a spus Isărescu.
BNR a organizat, marţi, o conferinţă cu tema ‘Elemente ale cadrului de analiză şi prognoză al politicii monetare’, ce face parte din ciclul Colocviilor Băncii Centrale.
Negriţoiu, ING: Cursul poate ajunge la 5 lei/euro
Prezent astăzi la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de Pro TV, Mişu Negriţoiu, directorul general al ING Bank, a explicat că aşteptarea sa legată de cursul valutar este ca euro să ajungă până în 5 lei.
"Dacă nu ar fi contextul euro, european, nu am avea această situaţie (de depreciere a leului)", a precizat bancherul. "Acum, deprecierea cursului vine exclusiv din problemele din Grecia şi din atacurile speculative. Este o situaţie diferită din 2009", a explicat Negriţoiu. Potrivit acestuia, atunci, au fost "ieşiri de capital legitime, investiţii care au fost în România şi au plecat. Astăzi nu avem ieşiri de capital din România. Nici capitalul pe termen scurt nu mai este, nu are cine să mai plece".
SURSA: Agerpres