Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a infirmat indirect speculaţiile apărute în ultimul timp privind o devalorizare accentuată a monedei naţionale.

„Cursul va avea unele fluctuaţii, dar va reveni la nivelul de dinainte. Eu nu ştiu să fi ajuns vreodată la 5 (lei, pe euro, n.r.). Nu vreau să intru în polemică cu cei care prognozează devalorizarea leului şi nici nu vreau să se spună că guvernatorul BNR influenţează cursul prin declaraţiile sale, dar, repet, cursul de schimb va reveni la nivelul de dinainte”, a spus Isărescu.

Guvernatorul BNR estimează de asemenea, că după scăderea accentuată a PIB-ului, va urma o creştere relativ rapidă, afirmând că în România criza este una în V.

Estimările specialiştilor, de la 3,80 la 4,40

Estimările analiştilor bancari s-au modificat în ultima vreme, dacă nu de la o lună la alta, cel puţin de la un trimestru la altul.

Deutsche Bank constata la finele lunii august că leul are stabilitate şi că are chiar posibilitatea de a se aprecia. Pentru începutul anului următor, germanii văd valoarea euro la 4 lei.

Predicţiile ING Bank sunt ceva mai pesimiste decât cele ale Deutsche Bank. Dacă acum euro variază între 4,20-4,25 lei, ING prevede un curs ceva mai sus de acest interval: peste 4,40 lei/euro. Potrivit unui raport publicat chiar această săptămână de grup, leul nu este în afara riscului de depreciere, urmând să ajungă la 4,50 lei/euro la finele anului.

Specialişti precum brokerul Cristian Sima apreciază că leul este subevaluat acum din cauza „intervenţiilor BNR”: Dacă acestea s-ar opri, euro ar ajunge în jurul valorii de 5 lei.

La finele anului trecut, Raiffeisen Bank vedea euro în decembrie 2009 la valoarea de 3,80 lei. În februarie şi-a mai temperat optimismul şi a prognozat un curs de 4,10 lei/euro pentru aceeaşi lună. Acest nivel urma să se atingă, în viziunea Raiffeisen, printr-o evoluţie de uşoară întărire a monedei naţionale: după 4,30 lei/euro în martie, la 4,25 lei/euro în iunie, iar apoi 4,20 lei în această lună.

Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen a reconfirmat valoarea de 4,10 lei/euro în august.

Leul a prins puteri la mijlocul şedinţei valutare de azi
Leul a ieşit astăzi din tiparele ultimelor două săptămâni în ceea ce priveşte evoluţia sa din cadrul şedinţei valutare interbancare. Pe intraday, cursul nu a mai evoluat extrem de fluctuant şi mai mult indecis pe parcursul zilei. Încă de la deschiderea şedinţei, leul a pierdut teren puternic în faţa monedei europene, cursul avansând de la 4,2350 lei/euro la 4,2550 lei/euro. Pe la ora prânzului, cam în timpul discursului guvernatorului, leul a prins brusc puteri, revenind spre 4,24 lei/euro. Avântul euro din prima parte a zilei şi-a spus totuşi cuvântul, iar această valoare nu a fost atinsă.

De la mijlocul şedinţei până spre final, euro a fluctuat puţin deasupra valorii de 4,2450 lei. BNR a anunţat o referinţă de 4,2463 lei pentru un euro.