BNR şi-ar cheltui echivalentul rezervei de aur într-un singur an, dacă ar fi obligată să acopere deficitul bugetului de asigurări sociale, iar scăderea rezervelor internaţionale ar limita posibilitatea statului de a se împrumuta, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Corecţiile care se doresc evitate acum prin utilizarea rezervei valutare sunt imposibile şi dacă am avea voie. (…) Statul n-ar mai putea să se împrumute, tocmai pentru acoperire acestor deficite. Numai deficitul bugetului de asigurări sociale este de trei miliarde de euro, adică toată rezerva de aur a României. Acest deficit este structural, nu temporar. Dacă nu-l corectezi, va trebui să plăteşti în fiecare an trei-patru-cinci miliarde euro, pentru că va creşte. Rezerva de aur ar ajunge un singur an”, a spus Isărescu.

El a ţinut să arate că interdicţia finanţării deficitului de către banca centrală nu este doar un concept teoretic pe care îl aplică BNR, ci este înscris chiar în Tratatul Uniunii Europene, în care România este membru din 2007.

„Mulţi ne-am bătut şi pe inimă şi pe piept că suntem membri UE, dar nu ştim care ne sunt obligaţiile. Banca centrală nu poate finanţa deficitul public”, a adăugat guvernatorul BNR.

El a arătat că interdicţia este inclusă şi în articolul 7 din legea privind statutul BNR. „Este straniu că utilizarea rezervelor valutare în alte scopuri a fost propusă de nişte parlamentari. (…) Partidele politice să îşi ia consilieri juridici, noi la BNR avem, şi bineînţeles un consilier financiar sau cel puţin un consilier de aritmetică”, a spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a explicat că scopul rezervelor internaţionale în valută şi aur este tocmai de a spori credibilitatea unui stat şi pentru a-i oferi posibilitatea să se împrumute în condiţii bune pe pieţele internaţionale.

El a mai ţinut să precizeze că ideea potrivit căreia rezervelor valutare sunt utilizare simplist în intervenţii pe pieţele interbancare este greşită, operaţiunile fiind mult mai complexe.

BNR avea la 30 iunie rezerve valutare de 31,6 miliarde de euro şi o rezervă de aur de 103,7 tone (3,37 miliarde euro). Rezervele internaţionale (valute plus aur) s-au plasat astfel la sfârşitul primului semestru la 34,99 miliarde euro.

Banii viraţi lunar la buget de BNR în 2009 au acoperit 150.000 de pensii medii

Contribuţiile la buget plătite lunar de BNR în 2009, de aproximativ 25 milioane euro, au acoperit cheltuielile cu 150.000 de pensii medii, aceasta fiind maniera „înţeleaptă” de utilizare a rezervelor internaţionale pentru plata pensiilor, afirmă guvernatorul BNR.

„Există o manieră prin care rezervele valutare, fiind principala sursă de câştiguri, ca venituri din fructificare, se duc în plata pensiilor. Dacă discuţia este la nivelul acesta, fără să coborâm nivelul, trebuie să dăm explicaţii. Anul trecut am virat la buget 300 milioane euro, adică 80% din profit. (…) Am virat aproximativ 25 milioane euro pe lună, ca medie, au fost luni când am virat şi 50 milioane euro. Am vorbit cu colegii mei şi 25 milioane euro înseamnă plata lunară a 150.000 de pensii medii. Este o manieră înţeleaptă, prin care se utilizează reverva la plata pensiilor”, a afirmat Isărescu, prezent la o masă rutundă pe tema „Rezerva de aur şi valută a României: Surse şi destinaţii”.

BNR avea la 30 iunie rezerve internaţionale (valute plus aur) de 34,99 miliarde euro, faţă de 30,85 miliarde euro la finele anului trecut.

SURSA: Mediafax