Economia României creşte deja peste potenţial pe bază de consum şi, în cazul în care acesta este stimulat suplimentar, nu se vor crea locuri de muncă decât în străinătate, susţine guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
El a prezentat luni, în cadrul conferinţei de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei, "adevăratele" probleme cu care se confruntă în prezent economia românească, în condiţiile în care în spaţiul public au fost lansate o serie de acuze la adresa Băncii Naţionale a României referitoare la ratarea ţintei de inflaţie.
"Care este adevărata situaţie în România? În ceea ce priveşte deviaţia PIB, am trecut la exces de cerere de la deficit de cerere. Şi se observă unde! Se observă în balanţa comercială. Dacă noi stimulăm cererea, inclusiv prin reducere de dobândă, sau prin alte metode de stimulare a cererii, nu vom crea locuri de muncă decât în străinătate. Nu vom stimula economia internă, pentru că ea oricum este suprasaturată", a explicat guvernatorul BNR.
În plus, el a menţionat că există o tendinţă de încordare a pieţei muncii, şi "numai cei care nu trăiesc în această economie" nu îşi dau seama de acest lucru. "Câştigurile de productivitate sunt net inferioare dinamicii salariale", a adăugat Mugur Isărescu.
Totodată, el a menţionat faptul că încrederea în economie se apropie cu certitudine de nivelul din 2008, când s-a confirmat că economia era supraîncălzită. "Chiar dacă economiştii au mari dificultăţi în a previziona viitorul, despre trecut cred că ne putem lămuri: în 2007 – 2008 economia a fost supraîncălzită. Acum încrederea în economie este mai scăzută decât în 2008, dar este clar că ne ducem într-acolo. Avem o expansiune puternică a consumului, care a antrenat şi o majorare semnificativă a importurilor. Din nou începem să consumăm din exterior", a mai atras atenţia şeful BNR.
În ceea ce priveşte creditul, dacă se ţine cont şi de cel în lei şi de cel în valută, situaţia nu arată o explozie, însă creşte foarte rapid, susţine guvernatorul BNR. "Nu este de natură să ne îngrijoreze, dar ne arată că nu avem de ce să îl mai stimulăm în plus", a subliniat Isărescu.
În opinia sa, "dacă este ceva de stimulat în România, aceea este creşterea productivităţii, a investiţiilor şi crearea de locuri de muncă, nu stimularea consumului mai mult decât s-a stimulat".
Referitor la acuzaţiile cu privire la faptul că BNR şi-a ratat ţinta de inflaţie şi, deci, nu îşi îndeplineşte mandatul, guvernatorul a spus că mandatul BNR este stabilitatea preţurilor, nu ţintirea inflaţiei. "Nu găsiţi în statutul BNR o ţintă de inflaţie. Nu găsiţi!!! Noi avem stabilitatea preţurilor", a subliniat Mugur Isărescu.
Potrivit acestuia, în momentul stabilirii statutului BNR, legiuitorul a realizat că în perioade de tranziţie, când există foarte multe influenţe asupra preţurilor, este aproape imposibil ca legea să stabilească o ţintă. Guvernatorul a mai explicat că ţintirea inflaţiei este o metodă de atingere a stabilităţii preţurilor.
În plus, există factori care influenţează inflaţia care nu pot fi controlaţi de banca centrală. "Preţul ţiţeiului contribuie în prezent cel mai mult la inflaţia din România, alături de reducerea TVA care s-a disipat. Ce ar trebui să facem? Să mergem să ne rugăm să crească preţul la ţiţei pentru a ne atinge ţinta de inflaţie, sau să vorbim cu Guvernul să majoreze accizele la benzină şi motorină? Categoric că nu!", a subliniat oficialul BNR.
Totodată, el a menţionat preţurile mărfurilor agroalimentare, care contribuie la inflaţia negativă din această perioadă. "Se sugerează că noi trebuie să punem pe foc atâţia cărbuni pe această economie care oricum creşte cu 4% pentru a creşte preţurile şi a ajunge la o inflaţie de 2% ca să ne atingem ţinta. Aceasta este o aberaţie economică", a mai spus Mugur Isărescu.
În acest context, guvernatorul BNR consideră, "fără niciun fel de semn de întrebare", că banca centrală îşi îndeplineşte mandatul de stabilitate a preţurilor, că această perioadă de inflaţie negativă este tranzitorie şi că, de fapt, economia se confruntă cu alte probleme.
"Considerăm în continuare că în România nu suntem în deflaţie. Cum să fim în deflaţie când avem o creştere a vânzărilor cu 20% şi o creştere de venituri cu 10%?", a menţionat şeful BNR.
Banca Naţională României (BNR) prognozează o inflaţie de minus 0,4% pentru finalul acestui an, cu un punct procentual sub estimarea anunţată în luna mai a acestui an, de 0,6%, potrivit Raportului trimestrial asupra inflaţiei prezentat, luni, de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Pentru finalul anului viitor, banca centrală estimează o inflaţie de 2%, de asemenea în scădere faţă de prognoza cuprinsă în Raportul din luna mai, de 2,7%. AGERPRES