"Atenţie la mişcările cursului de schimb. Am scăpat de euroizare, în mare măsură, putem să-i dăm mai multă flexibilitate. Vedeţi cât de sensibilă e societatea? S-a mişcat cursul cu 1% ,de la 4,6 la 4,64, sau mai puţin de 1%. Comentarii puternice, tari de tot, puteai să te şi sperii dacă te uitai … Degeaba spune BNR, "stai mă nene, uită-te la euro-dolar", 1% în mod frecvent se întâmplă într-o zi, nu în câteva zile şi la câteva luni. Există în continuare o sensibilitate, hai s-o numesc emoţională, la această chestiune. Există întrebări la care e şi greu să răspunzi. De ce se întâmplă toamna? Dacă se întâmplă toamna, de ce se întâmplă toamna, dacă se întâmplă iarna, de ce iarna, când trebuie să importăm gaze, dacă e primăvara e pentru că e înainte de Paşti, dacă e vara, când pleacă bietul om în vacanţă… trebuie înţelese şi aceste abordări în anumite limite. Dacă sunt împărtăşite de oameni consideraţi analişti, avem o problemă, oameni care au un cuvânt în piaţă, vor şi ei să facă o analiză, şi "băi, ştii care-i chestia?" Trebuia să se deprecieze… nici nu înţelegi", a spus Isărescu, la Conferinţa anuală a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.
El s-a referit şi la comentariile potrivit cărora dobânda în piaţă nu trebuia lăsată la un nivel mic.
"Nu trebuia lăsată dobânda atât de scăzută. Ce trebuia să facem? Să o ţineţi sus. Da, de ce? I-aţi obişnuit pe români cu dobândă scăzută. I-am obişnuit pe o săptămână, pe două sau e o chestie de 4 ani, care s-a întâmplat în toată lumea? Comparaţia mea e un pic caraghioasă aşa. Dacă cineva face o promoţie, poţi să îi spui publicului: nu poţi să cumperi ieftin, trebuie să cumperi scump pentru că te obişnuieşti să cumperi ieftin şi e rău. Când apare o analiză dintr-asta, trebuie să-ţi pui întrebări. Se înţeleg într-adevăr lucrurile? 4-5 ani de dobânzi negative în lume, putea România să stea izolată? Hai să zicem că reuşea. Am făcut ceva care este tranzitoriu. Am păstrat rata de politică monetară la 1,75%. Nu am coborât. Hai să zicem că sterilizam şi ţineam şi dobânzile în piaţă la 1,75% -2% cât sunt în prezent, ca nu cumva le-aţi dat românilor o iluzie. Ce se întâmpla cu cursul? Se aprecia, se făcea din nou 4, 3 şi ceva. Mai mult ca sigur că intrau capitalurile, că doar nu lucrăm cu nărozi în lume. Ăia sunt mai deştepţi decât noi", a arătat guvernatorul BNR.
Potrivit acestuia, cursul s-ar fi dus, în această situaţie, la niveluri nesustenabile.
"La momentul adevărului ce aveam? Nu aveam flexibilitate de curs, o variaţie de la 3 şi ceva la 4 şi ceva cu pendulul care loveşte puternic în toate părţile. Nu se putea întâmpla aşa ceva. Cursul se ducea spre niveluri nesustenabile. Nu am trăit asta în 2006? Atunci am fost obligaţi că aveam inflaţie mare, intram în Banca Centrală Europeană şi până am explicat acolo cum e cu liberalizarea contului de capital, ne-a fost foarte greu să fim înţeleşi. Am mers cu o scrisoare de la FMI şi cei de acolo au spus "aţi vrut 2007, noi am spus 2010". Am făcut-o. Am pus în balanţă intrarea României (în UE n.r.) cu asumarea unui risc, să liberalizăm contul de capital, relativ nepregătiţi. Talerul a cântărit puternic pentru intrarea în 2007 şi bine am făcut", a mai explicat Isărescu.