"Suntem pregătiţi să intervenim", a spus Isărescu, dând asigurări că BNR are "suficiente gloanţe" pentru a face faţă unei noi crize în zona euro, inclusiv din perspectiva riscului deflaţiei.
Spre deosebire de alte bănci centrale, care şi-au epuizat în mare parte posibilităţile de intervenţie, ajungând deja cu dobânzile la zero sau chiar negative, BNR încă are la dispoziţie o gama largă de instrumente, pe care le-a utilizat şi în trecut, astfel încât are evaluări de impact cantitativ şi calitativ, susţine şeful instituţiei.
"La dobânda avem încă loc de reducere, faţă de alte bănci centrale. Avem şi instrumente de gestionare a lichidităţii, şi rezervele minime obligatorii, unde câmpul pentru reducere e chiar excesiv de mare, că să exagerez puţin", spune Isărescu.
Întrebat dacă temerile investitorilor faţă de o nouă tensionare a situaţiei în regiune pot deprecia leul, şeful BNR a spus: "Categoric. Leul e o moneda vie. A avut o perioada de odihnă prelungită, dar reacţionează".
Cât priveşte impactul crizei din Grecia asupra băncilor româneşti cu capital elen, Isărescu se arată mai puţin îngrijorat. "O contaminare poate există, dar e mult diminuată faţă de cazul în care băncile ar fi total greceşti. Ideea că contaminarea s-ar face dintr-odată e cel puţin parţial neadevărată. În România nu există bănci greceşti, ci bănci româneşti cu capital grecesc. BNR le-a dat autorizare, le supraveghează în totalitate, de dimineaţă până seară. Nicolae Cinteză (n.r. Directorul Direcţiei Supraveghere din BNR) are date în orice clipă", spune guvernatorul.
Dependenţa băncilor cu capital grecesc de banca mama există, admite şeful BNR, arătând însă că riscuri există doar în cazul în care ar fi necesare majorări de capital. "Dacă dl. Cinteză vede o deteriorare a indicatorilor de solvabilitate sub 10%, să spunem, şi cheamă acţionarii şi le spune – aduceţi 100 sau 200 milioane în plus capital – doar atunci pot există probleme", spune Isărescu.
Potrivit afirmaţiilor sale, legătură cu Grecia a fost deja testată în cazul crizei precedente. "În cazul băncilor greceşti am avut un comportament exemplar. Nu neglijăm riscurile unei situaţii tensionate în Grecia, dar considerăm că putem să le administrăm", a arătat şeful băncii centrale.