Reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituţiilor de credit reprezintă o îndreptare spre normalitate, iar cel mai bine ar fi o reducere a nivelului la 2%, însă aceasta ar genera probleme de interpretare, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
"Ne îndreptăm spre normalitate. Normalitate înseamnă în jur de 2%. Suntem ţară membră a Uniunii Europene, iar Banca Centrală a României este membră în sistemul european al băncilor centrale. Este normal să mergem într-acolo….Şi pentru o mai bună înţelegere pentru că am văzut câte confuzii sunt legate de aceste măsuri fac următoarele precizări: noi nu dăm bani băncilor şi nu le finanţăm", a spus Mugur Isărescu.
Acesta a explicat că majorarea rezervei minime obligatorii a fost o măsură de politică monetară restrictivă având ca scop descurajarea creditului în valută. În acest sens, coborârea de la 40% la 2% înseamnă diminuarea unei restricţii. În prezent, creditul în valută este în scădere, dar acesta este necesar pentru firmele care derulează operaţiuni în valută, exportatori şi importatori.
"Nu dăm bani băncilor, nu le alimentăm. Nici nu trebuie să ne dea socoteală ce fac cu banii, cum văd că se înfiripă discuţia prin România. Sunt banii lor. Sunt depozitele lor. Noi le-am ţinut în rezervă, e adevărat, şi din considerente anticriză", a subliniat guvernatorul BNR.
De asemenea, Isărescu susţine că BNR ar putea reduce chiar la 2% rata rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută, dar se teme de interpretarea cifrelor.
"Dacă scrieţi ce spun mai fac o declaraţie riscantă. Cel mai bine ar fi să ne ducem direct la 2%. Ştiţi de ce nu o facem? Pentru că ar însemna să scadă rezerva foarte mult şi nu ştiu cum o s-o citească câţiva, ca să zic aşa, inclusiv pe plan extern", a adăugat oficialul BNR.
Prin decizia luată vineri de către CA al BNR privind reducerea cu două puncte procentuale a ratei rezervei minime obligatorii la valută băncile ar putea primi înapoi o sumă între 500 şi 600 de milioane de euro.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, vineri, menţinerea dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an şi reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituţiilor de credit la nivelul de 8% de la 10%, începând cu perioada de aplicare 24 mai – 23 iunie 2017, se arată într-un comunicat al băncii centrale.
Rata rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei se menţine la nivelul de 8%.
De asemenea, CA al BNR a decis gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar. Dobânda de politică monetară este nemodificată din luna mai a anului 2015.
AGERPRES