Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat pentru Mediafax că este interesat de un nou mandat de guvernator al băncii centrale, poziţie pe care o ocupă de aproape 19 ani.
„Cum mai este ceva vreme până voi împlini vârsta de 65 de ani, nu intenţionez să mă pensionez”, a răspuns Isărescu, întrebat de Mediafax dacă este interesat de un nou mandat de guvernator al Băncii Naţionale.
Actualul Consiliu de Administraţie (CA) al BNR a fost numit de Parlament la sfârşitul lunii septembrie 2004, când legislativul a stabilit şi ca mandatul conducerii băncii centrale să fie redus de la şase la cinci ani. Astfel, mandatul actualului CA va expira în mai puţin de patru luni.
Membru al Academiei Române
În urmă cu cinci ani, alături de Mugur Isărescu au mai fost numiţi în Consiliul de Administraţie al BNR Florin Georgescu – prim-viceguvernator, Cristian Popa – viceguvernator, Eugen Dijmărescu – viceguvernator, şi cinci membri fără funcţii executive: Silviu Cerna, Maria Ene, Agnes Nagy, Napoleon Pop şi Virgiliu Stoenescu.
Noua conducere a BNR va fi stabilită de Parlament pe baza propunerilor înaintate de partide.
Având în prezent 59 de ani, Mugur Isărescu a preluat la vârsta de 40 de ani, în septembrie 1990, poziţia de guvernator al BNR, pe care a părăsit-o temporar doar în perioada 22 decembrie 1999 – 28 noiembrie 2000, când a fost numit premier.
Isărescu a absolvit în 1971 Academia de Studii Economice – Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale şi a obţinut doctoratul în economie cu teza „Politici ale ratelor de schimb”. A publicat câteva zeci de lucrări, a primit distincţii de la mai multe universităţi din ţară şi străinătate, iar din 2006 este membru titlular al Academiei Române.
SURSA: Mediafax