Isărescu: „Românii parcă mănâncă pâine şi ţigări”

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu înţelege logica creşterii de preţuri de pe piaţa combustibililor, deşi au existat momente când leul s-a întărit semnificativ faţă de dolar.

‘Nu înţeleg logica mişcării preţurilor la combustibili, probabil că au motivaţii interne, iar variaţiile sunt mult prea mari. Au crescut preţurile temporar, şi atunci când leul s-a întărit semnificativ faţă de dolar. Preţul ţiţeiului nu justifică aceste evoluţii’, a afirmat Isărescu.

Oficialul BNR a adăugat că cel mai mare impact al creşterii TVA s-a înregistrat la produsele perisabile, inclusiv la combustibili.
”Majorarea TVA a avut un impact de 2,4 puncte asupra inflaţiei din 2010. (…) Românii parcă mănâncă pâine şi ţigări. Ponderea mare a ţigărilor în calcularea indicelui preţurilor de consum (IPC) ne-a creat probleme. Am văzut statisticile. Nu suntem cei mai mari fumători din Europa, însă avem cea mai mare pondere a ţigărilor în calculul inflaţiei. Avem şi ponderea cea mai mare a alimentelor în IPC din Europa. Nu cred că între ceea ce consumă românii şi bulgarii e o diferenţă atât de mare”, a explicat guvernatorul BNR.

‘Cel mai mare impact al creşterii TVA a fost la legume, fructe, ouă, dar şi combustibili. La ceilalţi indicatori de calcul ai inflaţiei evoluţiile au fost cele previzibile. Este adevărat că aceste preţuri ne-au ajutat foarte mult în cursul anului trecut’, a precizat Isărescu.

În ceea ce priveşte preţurile la produsele alimentare şi materiile prime agricole, Guvernatorul BNR a subliniat faptul că impactul de pe piaţa internă a fost sub cel înregistrat pe pieţele externe.

‘La materiile prime agricole, impactul preţurilor externe nu poate fi neglijat şi s-a manifestat începând cu luna iulie 2010, pe fondul secetei din Europa. Transpunerea s-a făcut relativ temperat. Preţurile produselor alimentare pe piaţa externă, faţă de cele de pe piaţa internă, au fost mult mai mari’, a menţionat Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a prezentat, joi, raportul trimestrial asupra inflaţiei, conform căruia prognoza de inflaţie pentru anul 2010 a fost stabilită la 8,2%, cu 3,4% peste valoarea din 2009, şi cu 0,4% peste cea anunţată în luna august a.c.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât, marţi, menţinerea ţintei de inflaţie pentru anul 2012 la nivelul de 3% ± un punct procentual.

În acelaşi context, CA al BNR a hotărât ca, începând cu anul 2013, banca centrală să adopte o ţintă staţionară de inflaţie, situată la nivelul de 2,5% ± un punct procentual. Ţintele asumate urmează să fie discutate cu guvernul.

Raportul trimestrial asupra inflaţiei a fost analizat şi aprobat, marţi, de CA al BNR.