Lega privind înfiinţarea Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială a fost respinsă de Senat, prima cameră decizională, în data de 10 noiembrie, a informat, marţi, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, într-o conferinţă de specialitate.
'În Uniunea Europeană, 24 de ţări au adoptat legea şi au înfiinţat această instituţie. Alte patru, respectiv Spania, Italia, Polonia şi România, sunt în stadiul proiectelor de legi. România a emis un proiect de lege, prin decizie a Guvernului, în vara acestui an. În data de 10 noiembrie, proiectul a ajuns în Senat şi a fost respins. Însă, urmează Camera Deputaţilor', a explicat Vasilescu.
Potrivit acestuia, şi la nivelul Uniunii Europene s-a înfiinţat un astfel de organism – Comitetul European pentru Risc Sistemic (CERS) – ca urmare a evoluţiilor din timpul crizei şi de după aceasta, care a emis recomandarea ca fiecare stat să înfiinţeze un comitet similar.
Conform recomandării, acest organism fie putea fi înfiinţat în cadrul Băncii Naţionale sau la Autoritatea de Supraveghere Financiară fie ca organism independent. România a ales a treia variantă, însă aceasta a fost respinsă în Parlament.