Răspunzând analiștilor care susțin liberalizarea completă a pieței valutare, guvernatorul BNR, adept al așa numitei “flotări controlate” a cursului de schimb, amintește că banca centrală are obligația de a schimba în lei și valuta Ministerului Finanțelor motiv pentru care este obligată să intervină în piață
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat astăzi că ar fi nevoie de o nouă piaţă valutară şi s-ar putea reveni la un curs dual sau triplu dacă banca centrală nu ar vinde în piaţă valuta atrasă de Ministerul Finanţelor Publice prin emisiuni de obligaţiuni. El a dat ca exemplu comentariul unui "distins profesor de economie" legat de piaţa valutară din România, care apreciază că Banca Naţională trebuie să lase cursul liber, determinat doar de cerere şi ofertă şi să nu intervină în piaţă.
"Las la o parte faptul că, de vreo 15 ani, pe site-ul Băncii Naţionale noi vorbim despre flotare controlată şi spunem că ne rezervăm dreptul să intervenim când există o volatilitate mai mare, dar chiar cu câteva zile înainte am explicat despre vânzările de valută ale Ministerului de Finanţe. Fac ele parte din oferta de valute de pe piaţă sau nu, mai ales când sunt sume mari?", a spus Isărescu.
Guvernatorul a amintit că Ministerul Finanţelor s-a împrumutat cu două miliarde dolari de pe piaţa SUA pe 15 ianuarie pentru a finanţa deficitul bugetar, "adică a acoperi prin transformarea dolarilor în lei cheltuielile care sunt mai mari decât veniturile şi vinde această sumă". Totodată, el a explicat din nou că toate conturile MFP sunt ţinute la Banca Naţională, care face emisiunea monetară şi vinde suma în piaţă.
"Şi întrebarea este, în concepţia dânsului (a profesorului menţionat – n.r.) şi a multora care vorbesc despre cursul liber stabilit de cerere şi ofertă, aceste vânzări ale Ministerului de Finanţe fac parte din oferta pieţei? Dacă nu fac parte din oferta pieţei înseamnă că trebuie să creăm o altă piaţă pentru operaţiuni guvernamentale şi să revenim la curs dual, la cursuri triple. Asta se doreşte?", a întrebat șeful băncii central.