Leul şi-a continuat şi astăzi trendul de apreciere din ultimele zile, fiind acum cotat la 4,1281 lei, cu 0,86% mai puţin decât ieri.

Toate monedele forte au scăzut comparativ cu leul. Yenul japonez şi francul elveţian au înregistrat scăderi consistent. Dolarul este foarte aproape de pragul de 3,10 lei.

Depărtarea de intervalul de variaţie 4,25-4,30 lei în care se stabilizase în martie este mai accentuată acum. Astfel, euro s-a apropiat de cotaţia pe care o avea în urmă cu aproape o lună.

Potrivit guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, în ultima perioadă s-a redus riscul de depreciere accentuată a leului. Cel mai consistent argument este chiar împrumutul FMI, precum şi cumulul de politici monetare pe care le presupune. Isărescu a reafirmat faptul că obiectivul principal al instituţiei în ceea ce priveşte moneda naţională este asigurarea stabilităţii.

Pe piaţa valutară interbancară, leul a fost, ca şi ieri, într-o apreciere practic continuă. Deschiderea a fost deasupra valorii de 4,1450 lei, dar pe toată durata şedinţei nu a putut fi depăşită. Aprecierea leului s-a temperat numai când cotaţiile au scăzut sub 4,1250 lei.

Valorile mari au intrat în piaţă abia în intervalul 4,1250-4,13 lei, o dovadă fiind faptul că cursul oficial este în acest interval. De asemenea, tranzacţiile se derulează în continuare între 4,12-4,1250, dând pentru ziua următoare o perspectivă de accentuare a aprecierii leului.

Pe piaţa monetară interbancară, în cursul dimineţii de astăzi s-au înregistrat următoarele niveluri ale dobânzilor:

3 luni
– ROBID: 11,68%
– ROBOR: 12,26%

6 luni:
– ROBID: 11,80%
– ROBIR: 12,64%

DETALII:
Citeşte şi Ținta de inflaţie pentru 2010: 3,5%.