Își revine PSD? Ce spune Orban despre ultimele sondaje

PNL PSD

Ludovic Orban a vorbit despre recentul sondaj IMAS și cum este cotat PNL și PSD în acest context. Liderul liberal nu dă mari șanse unei reveniri spectaculoase a social-democraților pe care-i vede în continuare vinovați de blocarea oricăror măsuri reformiste.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că partidul pe care îl conduce are în prezent peste 40% din opţiunile electoratului, fiind, în opinia sa, cel mai bine cotat partid din România, relatează Agerpres.

Ludovic Orban a explicat în cadrul unei emisiuni la Realitatea Plus că recentul sondaj realizat de IMAS, în luna februarie, pentru Europa FM, care arată că PNL a scăzut în sondaje de la 47,4% în ianuarie, la 40% în februarie, în vreme ce PSD a crescut de la 20,6% la 25,8%, trebuie interpretat în funcţie de mai mulţi factori.

Creștere foarte mare pentru PNL după prezidențiale

Liderul PNL a explicat faptul că partidul pe care îl reprezintă a avut o creştere foarte mare în urma câştigării alegerilor prezidenţiale, a căderii guvernului PSD şi în urma învestirii guvernului PNL, o creştere care a fost mai mare decât intenţia de vot reală, motiv pentru care este normală o uşoară scădere.

„Faţă de scorul care-l aveam după această victorie a existat o uşoară tendinţă de revenire la un scor normal. Eu întotdeauna am susţinut public că scorul PNL este un scor care se află cam în banda 40-42% şi ne aflăm în acest scor. Vă readuc aminte că PNL, când am preluat preşedinţia partidului, avea în jur de 17-18%, la europarlamentare am luat 27%, la alegerile prezidenţiale am avut un candidat puternic, precum Klaus Iohannis, la primul tur am obţinut un scor de 37-38% şi partidul este astăzi la un scor de peste 40%, fiind, de departe, cel mai bine cotat partid din România”, a susţinut preşedintele PNL.

PSD, șanse mici de o revenire notabilă

Acesta a adăugat că, după datele pe care le are, PSD se situează în opţiunile electoratului în jurul a 22-24%, având şanse destul de mici pentru o revenire foarte importantă, în opinia sa.

„Această fotografie la zi arată cu prisosinţă un lucru clar: că PSD nu mai are cum să aibă în Parlamentul României o asemenea majoritate care, efectiv, chinuie România, care blochează orice măsură reformistă”, a afirmat Ludovic Orban.