Gruparea Stat Islamic a început să emită propria monedă, denumită "Dinarul Islamic", a declarat un activist sirian, citat de Daily Telegraph, în ediţia electronică.
Activistul Abu Ibrahim Raqqawi, care locuieşte în oraşul sirian Raqqa aflat sub controlul Statul Islamic, a postat fotografii cu aceste monede pe contul său de Twitter, afirmând că acestea urmează să intre în curând în circulaţie. Imagini au fost postate şi pe conturile de socializare ale adepţilor Statului Islamic.
ISIS a anunţat în noiembrie că va începe să pună în circulaţie propria sa monedă în zonele pe care le controlează, în efortul de a se "emancipa de sistemul economic global satanic".
Moneda, bazată pe dinarul original folosit în timpul Califatului lui Uthman în 634, va avea şapte diviziuni: două monede de aur, trei de argint şi două de cupru. Monedele de aur vor fi imprimate cu imaginea a şapte spice de grâu, o referinţă coranică, şi o hartă a lumii. Monedele vor purta şi un mesaj în arabă: "Statul Islamic – Un califat bazat pe doctrina Profetului".