Israel relaxează carantina
Astfel, autoritățile din Israel au decis să anuleze restricţia deplasărilor în afara unei raze de 1 kilometru de domiciliu și au decis să se redeschidă afacerile fără public.
De asemenea, a fost anulată interdicţia vizitelor la rudele care nu locuiesc sub acelaşi acoperiş. S-au redeschis şi rezervaţiile naturale şi casele de odihnă, dar nu numai pentru familiile care locuiesc sub acelaşi acoperiş.
Magazinele și aeroportul sunt închise
În schimb magazinele, buticurile, centrele comerciale, pieţele, precum şi lăcaşurile culturale nu îşi vor putea relua activitatea în această duminică.
Şi aeroportul internaţional, singurul din Israel, rămâne în mare parte închis.
Grădiniţele vor fi închise cel puţin marţi dimineaţă, precizează presa israeliană.
Se deschid școlile?
Cabinetul de miniştri urmează să se întâlnească în cursul zilei, în jurul orei 17:00, pentru a discuta despre modalităţile de redeschidere a sistemului de învăţământ, în contextul în care varianta britanică a virusului provoacă temeri privind o nouă explozie de cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2 după câteva zile de la reluarea cursurilor faţă în faţă.
Pe acest subiect există divergenţe între premierul Benjamin Netanyahu, lider al partidului de dreapta Likud, şi ministrul apărării Benny Gantz, din partea formaţiunii Albastru & Alb.
Netanyahu nu dorește relaxarea restricțiilor
La şedinţa guvernului de săptămâna trecută, premierul Netanyahu l-a acuzat pe Gantz că pune în pericol viaţa israelienilor prin solicitarea sa de a relaxa prematur restricţiile.
Ministrul a reacţionat mânios, afirmând că „întreaga sa viaţă” a apărat vieţile israelienilor, argumentând că societatea israeliană a obosit de atâta carantină, iar afacerile se prăbuşesc din cauza restricţiilor în vigoare de prea mult timp.
Israelul înregistrează cel mai mare număr de noi infecţii la 1 milion de cetăţeni, chiar dacă a vaccinat mai mulţi oameni decât orice altă ţară din lume.
Vaccinarea nu a avut efecte imediate, aşa cum se aştepta, probabil din cauza unei variante mai agresive de COVID-19, care a apărut în Marea Britanie, presupun experţi locali.
Peste 5.000 de israelieni au murit din cauza complicaţiilor provocate de COVID-19, notează dpa, citat de Agerpres.