Dezvoltatorul imobiliar israelian Rilon va cumpăra de la fondul de investiţii Tao Tsuot un teren de 1.600 de metri pătraţi situat la 30 de kilometri de Bucureşti, în zona autostrăzii spre Constanţa, pentru 16 milioane de şekeli (3,2 milioane de euro), potrivit cotidianului Haaretz, citat de Mediafax.

Valoarea reală a terenului este de 21,5 milioane de şekeli (4,3 milioane de euro), potrivit unui evaluator neimplicat în tranzacţie, notează publicaţia israeliană.

Participaţia majoritară a dezvoltatorului imobiliar Rilon este controlată de compania israelienă Eldan Tech, cu ativităţi în sectorul imobiliar, respectiv dezvoltarea şi achiziţia de proprietăţi în scopul închirierii.

Tao Tsuot este în curs de achiziţie a unei participaţii de 0,7% la Eldan Tech pentru 10,6 milioane de şekeli (2,11 milioane de euro), respectiv 5,1% din acţiunile Rilon, pentru 8,1 milioane de şekeli (1,61 milioane de euro).

SURSA: Mediafax