Mai exact, potrivit Reuters, producătorul american de medicamente Moderna a anunţat luni că ministerul sănătăţii din Israel a autorizat vaccinul său anti-COVID-19, devenind astfel a treia ţară care autorizează folosirea acestui vaccin după SUA şi Canada, transmite Aerpres.
„Ministerul sănătăţii din Israel şi-a asigurat şase milioane de doze şi se aşteaptă ca primele livrări să înceapă în ianuarie”, a informat Moderna într-un comunicat.
În același timp, vaccinul produs de firma americană Moderna este în curs de examinare pentru a fi aprobat în Uniunea Europeană, Singapore, Elveţia şi Marea Britanie.
De menționat este faptul că Israelul a început să îşi vaccineze populaţia la una dintre cele mai rapide rate din lume şi îşi propune să ajungă la toţi cetăţenii vulnerabili până la sfârşitul lunii ianuarie. Autorităţile au început vaccinările pe 19 decembrie folosind vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech.
Într-un alt anunţ făcut tot luni, Moderna a declarat că va produce cel puţin 600 de milioane de doze din vaccinul său anti-COVID-19 în 2021, în creştere cu 100 milioane de doze faţă de prognoza anterioară.
Moderna a furnizat până acum aproximativ 18 milioane de doze guvernului american ca parte a unui acord privind furnizarea a 200 de milioane de doze. De asemenea, compania a semnat un acord cu guvernul canadian pentru livrarea a 40 de milioane de doze.
UE nu și-a dat încă acordul
Tot luni, Agenţia Europeană pentru Medicamente – EMA a anunţat, la Amsterdam, amânarea până miercuri a deciziei cu privire la recomandarea utilizării unui al doilea vaccin împotriva COVID-19.
Un comitet de experţi EMA s-a reunit luni, cu două zile mai devreme decât era planificat iniţial, pentru a discuta despre aprobarea vaccinului dezvoltat de firma americană Moderna.
Unele întrebări legate de acest vaccin rămân deschise, potrivit participantului olandez la acest comitet. EMA nu a exclus posibilitatea de a nu se ajunge la adoptarea unei decizii înaintea întâlnirii comitetului, programată pentru miercuri.