Israelul a profitat de lipsa turiștilor pentru a reface obiectivele turistice. Țara se pregătește să întâmpine turiștii cu investiții în infrastructură și obiective turistice renovate. Locurile Sfinte ale Ierusalimului se redeschid treptat.
Israelul a profitat de lipsa turiștilor pentru a reface obiectivele turistice. Autoritățile anunță redeschiderea siturilor religioase.
Paștelui Catolic a fost deja sărbătorit fără carantină, dar cu respectarea unor minime măsuri de distanțare socială.
Cu granițele închise călătoriilor internaționale ca urmare a pandemiei, Israelul și-a petrecut ultimul an îmbunătățindu-și infrastructura, gata să-i întâmpine pe turiști în cel mai bun mod posibil de îndată ce restricțiile vor fi ridicate.
Primul test al tuturor investițiilor făcute de autoritățile de la Ierusalim a fost chiar perioada Paștelui Catolic, sărbătorit fără carantină, dar cu respectarea unor minime măsuri de distanțare socială.
Israelul a profitat de lipsa turiștilor. Cum a arătat Paștele Catolic sărbătorit într-o semi-normalitate?
Creștinii Catolici din Țara Sfântă au sărbătorit în acest an Paștele și Vinerea Mare într-o cu totul altă atmosferă decât anul trecut. Anul trecut, Ierusalimul se afla sub lockdown strict iar ritualurile sacre din perioada Paștelui au fost realizate de grupuri mici de preoți, adesea în spatele ușilor închise.
Deși au lipsit în continuare pelerinajele de masă care aveau loc de obicei în Săptămâna Mare înainte de Paște, anul acesta locurile religioase din Ierusalim au fost deschise unui număr limitat de credincioși.
Mai mult, Biserica Sfântului Mormânt, construită pe locul unde creștinii cred că Iisus a fost răstignit, a murit și a înviat din morți, a fost deschisă vizitatorilor. După slujba de rugăciune de dimineață, a fost refăcut parțial traseul lui Iisus de-a lungul Via Dolorosa.
„Siturile religioase se vor redeschide complet, dar cu prudență și treptat”, a declarat Wadie Abunassar, consilier al conducătorilor de biserici din Țara Sfântă. „În anii obișnuiți, îndemnăm oamenii să iasă. Anul trecut le-am spus oamenilor să rămână acasă … Anul acesta am fost cumva tăcuți și am îndemnat la prudență”.
Alte investiții realizate în vederea redeschiderii turistice
Turnul lui David este doar unul dintre numeroasele situri de interes care au fost renovate și modernizate în absența turiștilor. Complexul este supus unui proiect de reînnoire și conservare de milioane de dolari și va fi pentru prima dată când acest simbol al Ierusalimului va fi supus unui tratament masiv de conservare. Vechea cetate, construită pentru a apăra orașul, va deveni pentru prima dată accesibilă cu lifturi și rampe.
Orașul vechi al Ierusalimului și-a continuat proiectul de a face orașul mai accesibil tuturor. Pentru prima dată în istorie, cărările înguste și aleile pitorești ale Ierusalimului au suferit o transformare pentru a le face accesibile utilizatorilor de scaune cu rotile, cărucioarelor și vehiculelor speciale de urgență.
Există o serie de noi hoteluri gata să-i întâmpine pe turiști, inclusiv hotelul Six Senses Shaharut care se va deschide oficial în Valea Arava din deșertul Negev. Acest hotel rafinat oferă 58 de suite și vile luxoase, cu vederi superbe asupra deșertului.
Pentru călătorii din oraș, Soho House urmează să se deschidă în Tel Aviv în primăvara anului 2021 în cartierul istoric Jaffa. Cu 24 de camere, terasă și piscină în aer liber, turiștii se pot bucura de o mică experiență de tip boutique dintr-un lanț renumit de hoteluri cu locații din întreaga lume.
”Planuri care vor îmbunătăți experiența Israelului”
”Ca toate țările din întreaga lume, neputința de a primi turiști în frumoasa noastră țară a fost un aspect provocator al pandemiei.
Cu toate acestea, am folosit acest timp pentru a profita de perioada mai liniștită pentru a pune în mișcare planuri care vor îmbunătăți „experiența Israelului” pentru turiști.”, a declarat Ksenia Kobyakov, Director pentru Dezvoltarea de Noi Piețe în cadrul Ministerului Turismului din Israel.
Toate aceste lucruri se întâmplă în contextul redeschiderii turismului intern, în conformitate cu restricțiile și deciziile autorităților naționale, se arată într-un comunicat de presă emis de Travel Communication Romania.
Intrarea în hoteluri, evenimente culturale și sportive, săli de sport și studiouri, piscine și lăcașuri de cult este permisă numai deținătorilor de ecusoane verzi.
Cei eligibili pentru ecusonul verde, eliberat de Ministerul Sănătății, sunt fie la cel puțin o săptămână de la rapel, fie au făcut boala.
Ecusonul verde, cu codul său QR unic, trebuie prezentat fie în format digital, fie tipărit, împreună cu cartea de identitate a deținătorului, la intrarea în aceste unități.