Israelul anunță marele asalt

Israelul a transmis un mesaj pentru locuitorii din Gaza, precizând să nu cadă în capcana Hamas. Purtătorul de cuvânt al forțelor de apărare israeliene (IDF), Jonathan Conricus, a declarat că Israelul va începe „operațiuni militare semnificative” în Gaza după ce va vedea că civilii au părăsit zona.

„Este foarte important ca oamenii din Gaza să știe că am fost foarte, foarte generoși cu timpul”, a declarat locotenent-colonelul Jonathan Conricus.

„Am dat un avertisment amplu, de peste 25 de ore. Nu pot sublinia îndeajuns spunând că acum este momentul ca locuitorii din Gaza să plece. Luați-vă bunurile, mergeți spre sud. Păstrați-vă viața și nu cădeți în capcana pe care Hamas v-o pregătește”, a declarat Jonathan Conricus.

Potrivit acestuia, zona din jurul Fâșiei Gaza este înțesată cu „sute de mii de unități de rezervă israeliene” care se pregătesc pentru diverse misiuni: Provocarea și misiunea este ca toți cei peste 360.000 de rezerviști, atât în sud, cât și în nord, să fie pregătiți pentru misiuni, echipați, pregătiți, pregătiţi pentru sarcini și pregătiți pentru orice misiuni pe care le vor avea în viitor.

Yahya Sinwar, ținta nr. 1: ”Este ca și mort”

Israelul a anunţat că obiectivul său final este de a elimina ierarhia politică şi militară de la vârful Hamas.

Obiectivul militarilor israelieni va fi „debarasarea de Hamas şi eliminarea liderilor săi după măcelul pe care l-au comis.”, a declarat sâmbătă contraamiralul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt principal al forţelor de apărare israeliene.

„Această organizaţie nu va mai conduce Gaza din punct de vedere militar şi politic”, a adăugat amiralul Hagari.

Se pare că armata se concentrează în special pe uciderea lui Yahya Sinwar, cel mai înalt oficial al Hamas, ale cărui birouri, ca şi cele ale guvernului Hamas, se află în oraşul Gaza.

„Acest om este în vizorul nostru”, a confirmat locotenent-colonelul Richard Hecht, un alt purtător de cuvânt al armatei. „Este ca şi mort. Vom ajunge la el”, a adăugat colonelul Hecht.

Israelul a lovit din nou aeroportul din Alep

Armata israeliană ar fi atacat sâmbătă seară aeroportul internaţional din oraşul Alep (nord), făcându-l inutilizabil, relatează Times of Israel şi Jerusalem Post.

Cotidianul sirian Al-Watan scrie că atacul a lovit pista aeroportului din Alep – scoţându-l din uz. Se pare că atacul a avut loc la scurt timp după ce două rachete au fost lansate din Siria spre Înălţimile Golan.

Rachetele au fost lansate după ce Hezbollah şi armata israeliană au avut un schimb de focuri de-a lungul frontierei libaneze.

După tirul cu rachete, IDF a lansat lovituri de artilerie asupra sursei de foc, potrivit Biroului purtătorului de cuvânt al IDF.

Sirenele au sunat în Alma, în Galileea, armata afirmând că a fost lansat un interceptor asupra unui „obiect suspect” care a trecut din Liban în Israel