Cea mai bună veste vine chiar acum din Israel. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, de acum, cei care vor să călătorească în Israel nu vor mai fi nevoiți să se testeze în aeroport.
Mai exact, Israelul elimină testele obligatorii COVID-19 pentru sosirile la aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Pe de altă parte, autoritățile israeliene subliniază faptul că străinii vor trebui în continuare să aibă un test negativ înainte de a se îmbarca într-un zbor, relatează Reuters.
Ce trebuie să știe cei care călătoresc în Israel?
Deși noua măsură a fost anunțat în cursul zilei de astăzi, Ministerul Sănătății precizează că testarea la Ben Gurion nu va mai fi necesară începând cu 20 mai. În ceea ce privește motivele care au dus la o astfel de decizie, potrivit sursei citate, este vorba despre o scădere a numărului de infecții zilnice, de la peste 6.000 la mai puțin de 2.000 în ultima lună.
Astfel, odată intrată în vigoare noua regulă, străinii pot opta să facă un test rapid de antigen cu 24 de ore înainte de plecarea în Israel, în loc de un test PCR, în termen de 72 de ore de la călătorie, cerut în prezent, a precizat ministerul într-o declarație.
Menționăm faptul că începând cu data de 1 mai, Israelul nu le-a mai cerut cetățenilor săi să facă un test în străinătate pentru COVID-19 înainte de a se îmbarca într-un zbor spre casă.
Ce reguli erau în vigoare până acum?
Pe de altă parte, la aeroportul Ben Gurion, situația a fost mai diferită. Mai exact, chiar și la momentul actual, toți pasagerii care sosesc, israelieni și străini, sunt direcționați către stațiile de testare PCR într-un colț al terminalului principal rezervat în mod normal pentru ghișeele de check-in ale companiilor aeriene.
Normele aflate în vigoare în Israel la momentul actual prevăd ca persoanele care ajung în țară să se autoizoleze timp de cel puțin 24 de ore sau până la primirea unui rezultat PCR negativ, de obicei în termen de 12 ore.
Decizia Guvernului însă a avut legătură și cu presiunile publice referitoare la stoparea testelor din aeroporturi, în condițiile în care costurile de călătorie ale pasagerilor s-au mărit, iar spațiu de check-in a fost limitat, provocând astfel cozi lungi și totodată haos în aeroport.